Evenimentul Zilei > Actualitate > Dâncu reaminteşte PNL: Antonescu şi Voiculescu, principalii beneficiari ai referendumului. PLUS: Avertisment către Ponta
Dâncu reaminteşte PNL: Antonescu şi Voiculescu, principalii beneficiari ai referendumului. PLUS: Avertisment către Ponta

Dâncu reaminteşte PNL: Antonescu şi Voiculescu, principalii beneficiari ai referendumului. PLUS: Avertisment către Ponta

Sociologul Vasile Dâncu le-a reamintit liberalilor că demersul de suspendare şi demitere al lui Traian Băsescu a fost iniţiat de ei şi de Dan Voiculescu. Într-un interviu acordat site-ului ziare.com acesta a mai tras un interesasnt semnal de alarmă legat de situaţia lui Victor Ponta în PSD.

Dâncu a subliniat că polemica despre cine a iniţiat referendumul de demitere a lui Traian Băsescu – declanşată de PNL săptămâna trecută – "este absurdă". "Cine era beneficiarul direct? Crin Antonescu a ajuns în două zile preşedintele Senatului şi apoi preşedintele interimar al României. Alt beneficiar? Voiculescu, care avea procese ce băteau la uşă şi care era interesat de schimbările de la Parchetul general şi DNA. Nu Voiculescu a profeţit perfect, a propus şi a dat calendarul suspendării?", reaminteşte Dâncu. Cât despre declaraţiile liberalilor, că PSD ar fi venit cu ideea, sociologul comentează, ironic: "sigur au fost ceva extratereştri care au inspirat PSD-ul cel rău care, la rândul lui, i-a hipnotizat pe liberalii cei buni".

Acesta şi-a menţinut opinia că principalii perdanţi din această confruntare politică au fost Traian Băsescu şi Crin Antonescu. Primul pentru că "a pierdut bătălia, dar a câştigat la masa verde". Al doilea, prin "prestaţia personală". "Şi-a stricat imaginea externă, a pierdut încredere şi intenţie de vot şi a redeschis frontul intern, din PNL, care pare să arate ca un vulcan care începe să fumege", a comentat Vasile Dâncu. Acesta spune că decizia lui Antonescu de a nu se retrage din politică odată cu revenirea lui Băsescu la Cotroceni – aşa cum a promis – este "o mare greşeală ale cărei efecte vor fi dezastruoase în proxima lui campanie electorală". "Dacă se retrăgea puţin, simbolic măcar, şi era chemat de masele liberale îndurerate înainte de alegerile din 2014, atunci ieşea cu bine şi putea reveni. Dar nu vreau să creadă că-l critic cumva, mă opresc aici, să nu ceară la PSD să mă dea afara şi pe mine", a spus sociologul, făcând aluzie la informaţiile conform cărora liderul liberal ar fi silit de partid să facă presiuni pentru excluderea lui Ioan Rus din PSD, după ce acesta l-a atacat.

Staff-ul lui Ponta este compus din "Liviu si Dragnea"
În viziunea lui Dâncu, Victor Ponta se încadrează la categoria "victime colaterale". "Ştia bine ce are de făcut (să se ocupe de guvernare – n.r.), nu pot înţelege cum de a putut accepta o asemenea aventură (a referendumului – n.r.)". Legat de ceea ce se petrece în PSD, sociologul a spus că nu stiu ce se mai întâmplă pe la sediul din Kiseleff. "Unii, mai glumeţi, spun că echipa lui Victor Ponta este formată din "Liviu şi Dragnea". Alţii, mai cârcotaşi, spun că aceleaşi două nume sunt contracandidaţii din umbră care îl aşteaptă la cotitură pe preşedintele PSD", a comentat el.
CITIŢI ŞI:

  • Vasile Dâncu: PNL s-a mobilizat mai puţin decât PSD, deşi era principalul beneficiar al referendumului
  • Crin Antonescu, presat să forţeze excluderea lui Rus din PSD
  • PNL aruncă în cârca PSD eşecul de la referendum
  • Poveţele lui Rus: PSD să-şi caute prezidenţiabil
Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: