Liberalii au ajuns la DNA. Viorel Cataramă l-ar vrea pe Ludovic Orban în spatele gratiilor

Liberalii au ajuns la DNA. Viorel Cataramă l-ar vrea pe Ludovic Orban în spatele gratiilor

Scandalul dintre Viorel Cataramă și Ludovic Orban a ajuns în faza de DNA. Pe numele liderului liberal s-au făcut două plângeri penale. Cataramă vrea să îl înlăture pe Orban de la șefia PNL pentru că din cauza lui partidul nu poate fi reformat. Pe lângă Orban, încă 15 liberali din BEX vor da declarații în fața procurorilor.

Viorel Cataramă a declarat ieri, pentru Evenimentul Zilei, după ce a fost audiat la DNA, că a dat detalii procurorilor legate de cele două plângeri pe care le-a făcut împotriva președintelui PNL, Ludovic Orban, și a celorlalți membri din Biroul Executiv al partidului.

„Prima plângere se referă la falsificarea votului din martie, când am candidat împotriva lui Orban pentru nominalizarea la funcția de prim-ministru. Este vorba de furtul a o sută de voturi. În sală s-a anunțat că am obținut 113 voturi, iar în Procesul Verbal au fost consemnate 213 voturi, deci votul a fost fraudat, iar asta, în baza legii, este o infracțiune”, a declarat Cataramă.

Cataramă vrea să se lupte cu Firea

Liberalul a spus că cealaltă infracțiune se referă la excluderea lui din partid. „Orban, pentru a obține avantaje ilegale și nemeritate, a încercat excluderea mea din partid. Asta înseamnă că a încercat să mă scoată din cursa pentru Primăria Capitalei. Eu am anunțat că vreau să candidez și cred că am și șanse, cele mai multe șanse din partid și singurul capabil să o înfrângă pe Firea. Dacă nu mai eram membru al partidului, evident nu aveam cum să candidez. De asemenea, a recurs la o acțiune ilegală și premeditată. Cu 3 zile înainte de excluderea mea a aflat că se vorbea despre un Congres extraordinar la care intenționam să candidez la președinția partidului. Aceste ilegalități le-a făcut Ludovic Orban și a făcut presiuni asupra celor Bex, care, la rândul lor, au comis infracțiuni”, a afirmat Viorel Cataramă.

Politicianul a adăugat că nu se lasă și că lupta lui pentru reformarea partidului nu se oprește aici. „Reforma începe cu accederea în funcții a unor persoane morale, nu a unor indivizi care recurg la diverse tertipuri”, a spus Cataramă. Acesta a conchis că printre liberali se bucură de simpatie și că prima victorie obținută a fost un sondaj intern care îl credita cu 27 la sută din voturi. Viorel Cataramă este unul dintre apropiaţii lui Cristian Buşoi, liderul PNL Bucureşti, cel care încearcă schimbarea lui Orban din fruntea partidului.

Sedință a liberalilor cu decapitări

Prim-vicepreşedintele PNL Sector 2 a fost exclus din partid, pe 9 iulie, la propunerea liderului PNL Ludovic Orban. Propunerea de excludere a fost votată în Biroul Executiv al partidului cu 18 voturi la 6, pentru „încălcarea repetată a statutului”.

Liderul PNL a explicat, la acea vreme, de ce a recurs la acestă măsură și a considerat că s-a aplicat doar Statutul. „Pentru cine vorbeşte în afara partidului, cine nu respectă deciziile partidului, cine se duce şi transmite informaţii negative despre PNL în mass-media, voi aplica prevederile”, preciza Orban. În aceeași sedință, conducerea PNL a hotărât să o schimbe și pe Claudia Benchescu, soţia deputatului PNL Mihai Voicu, din funcţia de preşedinte al organizaţiilor studenţeşti. De asemenea, lliderul PNL Maramureş, Ionel Bogdan, a primit avertisment.

Decizia de excludere din PNL este nulă

Comisiei de Arbitraj a PNL Bucureşti a declarat nulă, pe 3 august, decizia de excludere a lui Viorel Cataramă din PNL, având în vedere că mai multe puncte din Statutul partidului nu au fost respectate, inclusiv articolul ce prevede anunţarea din timp a persoanelor vizate de excludere şi dreptul la apărare.

 

Argumentele Comisiei de Arbitraj a liberalilor

n decizia Comisiei de Arbitraj au fost aduse următoarele argumente pentru care hotărârea de excludere nu are bază legală.

Nu a existat nicio şedinţă a BEX anterioară celei în care s-a adoptat Decizia în cauză, în care să se aducă în discuţie posibilitatea unei eventuale sancţionări a sa.

Nu există o ordine de zi a şedinţei BEX din data de 09.07.2018 care să cuprindă un punct distinct referitor la sancţionarea sa.

Nu există un Proces Verbal al şedinţei BEX, în care să fie prevăzute motivele pentru care a fost sancţionat şi nu a fost convocat la şedinţa BEX în care s-a adoptat decizia de sancţionare