DNA strange latul in jurul fotbalului

Ancheta privind transferurile dubioase se apropie de final, procurorii punand deja sub invinuire o serie de personaje care conduc fotbalul.

Investigatiile Procuraturii in privinta transferurilor din fotbalul romanesc par sa fi intrat - in sfarsit, dupa ani de tergiversare - in linie dreapta. TVR a dezvaluit marti ca DNA a demarat deja procedura de punere sub invinuire a celor mai multe dintre personajele care au condus si exploatat salbatic fotbalul romanesc dupa Revolutie. Ancheta a vizat neregulile produse in special in privinta transferurilor de fotbalisti.

„Suveica” transferurilor De pe lista nu lipsesc patronul rapidist George Copos, actionarii dinamovisti Cristi Borcea si Nicolae Badea, fostul manager stelist Mihai Stoica, presedintele bistritean Jean Padureanu. In capul listei sunt insa fratii Ioan si Victor Becali, „placa turnanta” a afacerilor care, dupa Revolutia din 1989, au adus fotbalul romanesc in sapa de lemn, pentru a umple buzunarele celor aciuati in functii de conducere. Lui Victor Becali (singurul dintre frati ramas cu licenta de impresar FIFA) i s-a comunicat deja faptul ca a fost pus sub invinuire si i-au fost aduse la cunostinta acuzatiile.

Timp de ani buni, singura institutie din Romania care a luptat cu matrapazlacurile din fotbal a fost presa. Ziaristii au dezvaluit sumele colosale care lipseau din transferurile jucatorilor romani de la cluburile din tara la cele din strainatate. Se perfectionase o „suveica” prin care toata lumea castiga in dauna gruparilor romanesti, vaduvite de sume importante si, in acelasi timp, spoliate de fotbalistii valorosi.

„Schema” era simpla: fotbalistii de valoare erau vanduti pe bani buni la echipe din strainatate. In tara se declara o suma infima fata de cea reala, aceasta fiind trecuta in actele contabile si in contul clubului din Romania. Diferenta (de obicei, de cateva ori mai mare decat ce ajungea la bugetul echipelor noastre) captusea conturile intermediarilor si ale conducatorilor de cluburi. Asa a fost posibil ca impresarii sa ajunga la averi colosale, iar sefii gruparilor noastre sa-si inmulteasca in progresie geometrica averea. Toata aceasta bogatie expusa ostentativ si-a gasit reversul in decaderea fotbalului.

2004, inceputul sfarsitului

Lucrurile au inceput sa se schimbe treptat in ultimii ani, odata cu intrarea lui Gigi Becali in fotbal. Ambitiile patronului stelist, care a refuzat sa participe la combinatiile varului „Giovani” pentru a construi o echipa puternica in Ghencea, i-au fortat si pe ceilalti sa-si tempereze elanul distructiv.

Autoritatile si-au indreptat atentia asupra smecheriilor din fotbal odata cu schimbarea puterii, in 2004. De mai bine de un an, DNA intercepteaza telefoanele conducatorilor din Liga I si ale impresarilor. Cercetarile au fost continuate pe mai multe fronturi (inclusiv in strainatate). Acum, odata cu aparitia dovezilor, lucrurile par sa fi intrat in linie dreapta.

ANCHETATII Oamenii bogati ai unui fotbal sarac-lipit George Copos. Cunoscut ca un om de afaceri veros, gata sa-si sacrifice colaboratorii apropiati pentru a-si atinge telul, patronul rapidist si-a maximizat profitul in Giulesti prin orice mijloace. De-a lungul anilor, a fost implicat in numeroase afaceri care nu miroseau tocmai bine, fiind adesea acuzat de parteneri ca i-a inselat la transferurile jucatorilor. Cazurile Bogdan Lobont, Daniel Pancu, Cristian Dulca si Adrian Iencsi au facut, de altfel, inconjurul Europei, „construindu-i” o faima proasta bogatasului.

Magnatul si-a petrecut toata noaptea de marti spre miercuri aranjandu-si dosarele. „Rapid nu are niciun fel de problema in ceea ce priveste transferurile de jucatori! Astazi, daca suntem controlati, nu au ce sa gaseasca. Totul, pana la ultimul cent, este scris in documente”, ne-a declarat ieri, sub imperiul emotiei, patronul Rapidului.

Jean Padureanu. Presedintele Gloriei Bistrita este considerat „creierul” Cooperativei, dar si un personaj deosebit de abil, cu multe relatii si grijuliu in „manevrele” facute. „Lordul” a dat „tunuri” rare, dar importante, care au tinut pe linia de plutire echipa sa, Gloria. Spre deosebire de altii, Padureanu a facut bani pentru club, nu pentru folosul personal.

Seful Gloriei e un tip care-si pierde greu cumpatul. Se pare insa ca acum lucrurile sunt mult mai serioase. „Trebuie sa anunt Consiliul Director. Abia dupa aceea voi face declaratii pe aceasta tema. O sa organizez o conferinta de presa luni si o sa clarific lucrurile atunci”, ne-a declarat debusolat Padureanu, refuzand sa spuna de ce l-a luat DNA in vizor. Lui Padureanu i-ar putea fi imputate transferurile lui Sanmartean si Ionel Ganea.

Mihai Stoica. Fostul manager general al Stelei trage ponoasele de pe urma activitatii sale ca subaltern al lui Gigi Becali. „Meme” va trebui sa raspunda la DNA pentru transferurile pe care si-a pus semnatura.

Nu este exclus ca Stoica sa plateasca si pentru pacatele lui Gigi Becali, cel care a avut grija sa nu-i apara numele pe acte. Acesta este si motivul pentru care Gigi nu este anchetat in cazul transferurilor ilicite. Numele lui „Meme” a fost vehiculat in special in privinta transferurilor fotbalistilor brazilieni Elton si Andrey. Un alt motiv de neliniste ar fi transferul lui Cernat la Dinamo Kiev.

Nicolae Badea. Presedintele Consiliului de Administratie al lui Dinamo a ajuns pentru prima data in fata anchetatorilor DNA in octombrie, anul trecut. El a refuzat atunci sa dezvaluie daca a fost sau nu audiat in chestiunea transferurilor.

Desi este o persoana care obisnuieste sa-si spuna clar punctul de vedere, Nicolae Badea nu a putut fi contactat in cursul zilei de ieri. Despre oficialul dinamovist se stie ca a fost coproprietar al catorva jucatori din echipa „ros-alba”, luandu-si cota-parte din transferurile acestora.

„TRIUMVIRATUL”

„Fratii dinamita” au pulverizat fotbalul

Victor Becali. Impresarul este folosit ca paravan de fratele sau in tranzactiile cu fotbalisti. Fiind bagat „la inaintare”, probabil ca de aceea a si cazut primul in plasa. Victor a fost instiintat luni, 14 ianuarie, ca este pus sub acuzare de catre Directia Nationala Anticoruptie. „Voi fi anuntat in curand cand trebuie sa ma prezint in fata anchetatorilor. Nu mi-e teama, pentru ca eu stiu ce am semnat si nu vor gasi nimic necurat la mine”, ne-a declarat Victor.

Ioan Becali. „Creierul” afacerilor necurate cu jucatori, omul de numele caruia se leaga majoritatea covarsitoare a cazurilor in care au disparut pe drum milioane de dolari, si-a pierdut licenta de impresar acum doi ani, cand au fost dezlegate itele primului „dosar”, cel al lui Florin Bratu. Lacomia sa e proverbiala. Asta-vara, Cristi Chivu a ratat transferurile la Real Madrid sau FC Barcelona din cauza comisionului colosal cerut de „Giovani”.

Cristian Borcea. Dinamovistul a fost adus in fotbal de Cornel Dinu, dar s-a dovedit mai atras de „stilul” lui Ioan Becali, pe care-l admira neconditionat. De numele lui se leaga mare parte dintre afacerile dubioase cu fotbalisti facute de Dinamo in ultimii ani. Cazul Marius Niculae e celebru.

Cititi si:

Transferuri penale spre Spania si Italia

Ne puteți urmări și pe Google News