Dmitri Medvedev nu renunță: Rusia trebuie să provoace o înfrângere usturătoare Ucrainei

Dmitri Medvedev nu renunță: Rusia trebuie să provoace o înfrângere usturătoare UcraineiDmitri Medvedev / Sursa: Facebook

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, a declarat că Rusia trebuie să provoace o înfrângere maximă Ucrainei. Acesta a precizat că țara inamică nu a fost învinsă încă și rezistă pe front.

Dmitri Medvedev a transmis un mesaj dur

„Rusia avansează. Inamicul rezistă şi nu a fost învins încă”, apreciază vicepreşedintele Consiliului de Securitate rus.„Provocarea celei mai mari înfrângeri posibile pe teren a inamicului este principala noastră sarcină azi”, cere el.

Medvedev a mai declarat că se aşteaptă ca Statele Unite să reia acordarea de ajutor Ucrainei, suspendat luni, după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va semna un acord minier cu Washingtonul.

Comentariile lui Medvedev vin după ce Donald Trump a sugerat în timpul amplului discurs pe care l-a susținut în fața Congresului american că acceptă un mesaj împăciuitor primit de la omologul său ucrainean după altercația de vineri din Biroul Oval, din timpul vizitei lui Volodimir Zelenski la Washington.

Donald Trump e dispus să discute din nou cu Zelenski

„Am primit o scrisoare importantă de la președintele ucrainean Zelenski. Scrisoarea spune că Ucraina este pregătită să se așeze la masa negocierilor cât mai curând posibil pentru a se apropia de o pace durabilă”, a declarat președintele american într-un discurs în Congres.

Donald Trump și Volodimir Zelenski

Donald Trump și Volodimir Zelenski. Sursa foto: Rețeaua X

Trump a citat în fața congresului o parte din scrisoarea trimisă de Zelenski: „Echipa mea și cu mine suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump pentru a obține o pace durabilă. Apreciem cu adevărat tot ceea ce a făcut America pentru a ajuta Ucraina să-și mențină suveranitatea și independența”.

Ucraina

Trupe Ucrainene pe front Sursă foto: Arhivă Evz

„Apreciez trimiterea acestei scrisori. Am primit-o cu puțin timp în urmă”, a declarat Trump, înainte de a adăuga:„În același timp, am avut discuții serioase cu Rusia și am primit semnale puternice că sunt pregătiți pentru pace”.

Dmitri Medvedev l-a jignit pe Zelenski

După cearta din Biroul Oval, Dmitri Medvedev l-a comparat pe Volodimir Zelenski cu un câine.„Administrația Trump nu mai vrea să hrănească javra nazistă de la Kiev”, a scris el pe rețeaua socială „X”. „Câinele plin de purici a fost preluat de o Europă decrepită, care a exclamat bucuroasă: Cățelul meu!”, a adăugat Medvedev.