Divorț în Pro TV. Confesiuni în prime-time: Am avut nevoie de timp să procesez ce se întâmplă. Iubirea nu e de ajuns

Divorț în Pro TV. Confesiuni în prime-time: Am avut nevoie de timp să procesez ce se întâmplă. Iubirea nu e de ajunsPRO TV. Sursa foto: Arhiva EVZ

Divorț în Pro TV! Totul s-a petrecut în urmă cu un an și jumătate, însă vedeta nu a vrut să vorbească niciodată despre asta. A mărturisit abia acum că s-a despărțit de soțul ei.

Învitată la podcastul „Acasă La Măruță”, Cristina Joia, designer de interior și component al echipei „Visuri la Cheie”, a vorbit despre cele mai dificile momente din viața ei, începând cu problemele grave de sănătate dar și divorțul pe care l-a resimțit „ca pe o moarte a ceva ce a fost cândva viu”.

Arhitecta de la „Visuri la cheie” a fost întotdeauna discretă cu viaţa sa personală. De această dată, la mult timp după divorț, Cristina Joia s-a hotărât să-și pună sufletul pe tavă și să vorbească deschis despre acest episod amar din viața sa.

„S-a întâmplat în urmă cu un an jumătate, în mai, anul trecut. Și am ales să nu vorbesc despre asta, în primul rând pentru că am avut nevoie de un timp să procesez ce se întâmplă.”, a precizat Cristina Joia.

Dacă acolo a fost o legătură și oamenii s-au iubit, divorțul e absolut cumplit

Arhitecta de la „Visuri la cheie” a recunoscut că partenerul ei, Bogdan, a fost cel care a ales să plece.

„El a vrut să plece, dar asta nu mă face pe mine mai puțin vinovată. Dacă partenerii nu lucrează la relație în fiecare zi și nu prioritizează relația, lucrurile alea nu au cum să țină doar dacă se iubesc. De iubit ne-am iubit foarte mult.

E o lecție pentru cei care ne ascultă: iubirea nu e de ajuns! Dacă vorbim despre cum se simte un divorț… este ca o moarte. Dacă acolo a fost o legătură și oamenii s-au iubit, divorțul e absolut cumplit”, a spus Cristina Joia la podcastul „Acasă la Măruță”.

„Realmente este o moarte. Este moartea a ceva ce a fost hrănit și a fost viu foarte mulți ani”, a mai explicat vedeta de la PRO TV.

Cristina a recunoscut că încă mai suferă, chiar și după atâta timp. „Nu atât de mult. Nu cred că e ceva ce trece… cred că îți ia mult timp. (…) Mai aud femei care spun «îl sun pe al meu», nu e al tău, partenerul alege zilnic să fie lângă tine, dar nimeni nu ne aparține, e o alegere pe care o facem zi de zi. Ne naștem și murim singuri. Avem dreptul să fim fericiți”, a mai spus Cristina Joia.