Disputa de 30 de ani între Cristi Brancu și Gică Hagi. Totul a pornit de la fosta soție a antrenorului

Disputa de 30 de ani între Cristi Brancu și Gică Hagi. Totul a pornit de la fosta soție a antrenorului Sursa foto: Facebook/ Cristi Brancu

Este mai puțin cunoscut faptul că Cristi Brancu și-a început cariera ca jurnalist sportiv. În acea perioadă, a avut o dispută cu Gică Hagi, care a pornit de la fosta soție a fotbalistului și care nici până azi nu s-a rezolvat.

La vârsta de 18 ani, în 1991, Cristi Brancu începea să scrie, iar în 1992 a ajuns la Revista Cuvântul. În acel an, când Ion Iliescu a câștigat, mergea la secțiile de votare, punând întrebări, dar era implicat în domeniul sportiv.

Cristi Brancu și Gică Hagi, într-o dispută ce durează de peste 30 de ani

Jurnalistul a relatat că prima soție a lui Gheorghe Hagi, Leni Hagi, a ajuns la Revista VIP prin intermediul lui George Stanca pentru a expune motivele despărțirii lor.

George Stanca a avut inițiativa de a organiza o întâlnire între aceasta și Gică Hagi la un meci al echipei naționale, iar Cristi Brancu a fost desemnat să medieze întâlnirea.

Ne puteți urmări și pe Google News

Numai că, „surpriza” nu a fost bine primită de fostul fotbalist, iar după acea fază Hagi a refuzat să mai comunice cu el, crezând că jurnalistul a pus la cale această întâlnire.

Cristi Brancu

Sursa foto: Arhiva EVZ

„Dar acum Dumnezeu să-l ierte, eu acolo am fost doar „împușcați-l pe mesager”. Mă duc cu ea pe stadion, începuseră toți să vuiască, Victor Becali, toți apăreau în jurul ei, eu cică să o ascund, tot stadionul cred că știa.

M-am dus, am dus-o la cabină, după care Gică a ieșit într-o busculadă foarte mare. Giovanni a zis «am eu grijă de ăla care a făcut chestia asta». Dar omul care a făcut-o a uitat să spună că nu puștiul a făcut-o.

Aveam 20 de ani, nu eram chiar atât de genial și pervers în 1993. Dar cu siguranță a fost o chestie, în care a fost cu busculadă, «lasă, că îți dau eu, lasă, că îți trag un glonț în picior» și așa mai departe”, a declarat Cristi Brancu la Cancan.

Cei doi nu s-au mai împăcat de atunci

Jurnalistul spune că deși au trecut 30 de ani de la acel moment, nici el și nici Gică Hagi nu au încercat să rezolve disputa.

Cristi Brancu spune că lumea e destul de mare și nici măcar nu e nevoie să interacționeze cu fostul fotbalist.

cristi Brancu

Gică Hagi și Leni Celnicu. Sursa foto: Arhiva EVZ

O singură dată cred că a mai fost o singură treabă, a dat un interviu, dar nu ne-am întâlnit și nici nu am încercat să fac această împăcare. Lumea este foarte mare, putem să trăim și fără să coabităm. Dar dacă ne-am întâlni, eu aș spune «bună ziua», cred că și domnia sa.

Au trecut doar 30 de ani de la secvența asta. Dar și după aceea, toate povestirile pe care le-a făcut fosta doamnă Hagi au fost în urma unei înțelegeri care a existat. Repet, mucosul nu putea să fie atât de diabolic de la o vârstă fragedă”, a mai spus jurnalistul.