Portugalia are tot interesul să urmărească îndeaproape evoluția relațiilor dintre cei doi vecini ai săi. Da, doi vecini: cel evident, care este Spania, și cel pe care îl uităm uneori din cauza absenței unei granițe terestre și care este Marocul.
Cu toate acestea, relațiile dintre Madrid și Rabat au suferit schimbări importante în ultimele luni, odată cu recunoașterea de către guvernul de la Madrid a așa-numitei Inițiative de Autonomie marocane pentru fosta colonie spaniolă a Saharei Occidentale ca fiind cea mai realistă soluție pentru teritoriu, având în vedere impasul în care se află recensământul electoral, care ar permite referendumul de autodeterminare care este încă oficial obiectivul ONU, scrie Diario de Noticias.
Cu ocazia împlinirii a 69 de ani de la răscoala națională care a urmat exilului lui Mohammed al V-lea, în 1953, și care trei ani mai târziu a culminat cu sfârșitul protectoratului franco-spaniol și cu redobândirea independenței marocane, Mohammed al VI-lea a ținut un discurs în care, făcând aluzie la lupta bunicului din trecut, a pus, însă, accentul pe prezent, subliniind suveranitatea asupra provinciilor din sud. Și a arătat clar că relațiile oricărei țări cu regatul vor depinde de acceptarea naturii marocane a teritoriului pe care Spania l-a abandonat în 1975 și pe care separatiștii Frontului Polisario continuă să-l revendice de la baza lor din Tinduf, în Algeria. Astfel, regele a ţinut să sublinieze numărul mare de consulate deschise la Layounne și Dakhla, de regulă de țări africane și arabe, dar mai ales, evidenţiind recunoașterea de către Statele Unite, în 2020, a suveranității marocane asupra Saharei (decizia lui Donald Trump la finalul mandatului, menținută de Joe Biden) și sprijinul spaniol pentru o soluție autonomă, luate deja în acest an.
Punând în valoare acum poziția Spaniei asupra unui teritoriu a cărui putere administrativă a fost, monarhul a anunțat o nouă fază a relațiilor hispano-marocane, despre care se consideră că va avea un impact asupra controlului presiunii migratorii asupra enclavelor Ceuta și Melilla și, de asemenea, asupra cooperării economice între cele două maluri ale strâmtorii Gibraltar. Ediția spaniolă a revistei "Forbes" sublinia, cu ceva vreme în urmă, că peste 350 de companii spaniole fac afaceri cu Marocul și că schimburile comerciale anuale valorează 14 miliarde de euro.
Portugalia are, de asemenea, relații economice importante cu Marocul, una dintre cele mai diversificate economii din Africa. Iar climatul de cooperare dintre cele două țări este foarte bun, gândiți-vă doar la acordul privind migrația semnat la începutul anului de ministrul de externe portughez de la acea vreme, Augusto Santos Silva, și de omologul său marocan, Nasser Bourita, într-un întâlnire prin videoconferință cu o agendă vastă.
Portugalia a avut, însă, dreptul la o menţiune apreciativă în discursul regal, apărând în grupul de țări despre care monarhul consideră că țin seama de interesele Marocului: "Poziția constructivă în raport cu Inițiativa de Autonomie arătată de o serie de țări europene, precum Germania, Olanda, Portugalia, Serbia, Ungaria, Cipru și România, vor contribui la deschiderea unei noi pagini în relațiile de încredere cu aceste națiuni prietene, la consolidarea parteneriatului de calitate care le unește cu țara noastră".
Va reveni acum diplomației portugheze să clarifice dimensiunea acestei menţiuni, decisivă pentru relația cu Marocul, dar care cu siguranță nu va fi pe placul [Frontului] Polisario, sau Algeriei, țară cu care Lisabona are relații bune și, până de curând, era vitală din cauza gazului. Tot vineri, într-o analiză în DN, arabistul Raúl Braga Pires vorbea despre sprijinul german pentru planul marocan destinat Saharei și cât de importantera pentru Lisabona să o ia înaintea noilor pași ai Berlinului (chiar şi pentru că Parisul, mereu aproape de Rabat, mai poate intra în joc, adaug eu): "Dacă se va întâmpla în acest fel, care pare simplu și simplist, jocul se va schimba definitiv. Să ai o singură țară din Uniunea Europeană cu o poziție diplomatică și cu o politică izolată în raport cu o a treia ţară şi să fie aceeaşi ţară însoţită de Germania "este mult mai bine"! De aceea am susţinut ca Portugalia ar fi trebuit să urmeze exemplul Madridului, a doua zi dupa discursul lui Pedro Sánchez. De ce? Pentru că replicarea de către Portugalia a unor poziţii spaniole este normal şi, în acest caz concret, ar câştiga puncte care ne-ar deosebi de ceilalți în "ochii palatului". A fi inclus într-o decizie în bloc a UE înseamnă a fi diluat între ceilalți și să pierzi o marjă favorabilă de negociere deoarece Peninsula Iberică a acționat în bloc, de dragul apropiere, a legăturilor istorice, întrucât rivalitatea iberică este bine înțeleasă și folosită de marocani în acest "între noi trei"".
Anul trecut, un manifest semnat de mai multe personalități portugheze, printre care la loc de frunte fostul vicepremier Paulo Portas, susţinea recunoașterea suveranității marocane asupra Saharei, pe care Portugalia ar trebui să o promoveze în timpul președinției UE. În acest caz, ar fi fost o anticipare clară de către Lisabona a deciziei Madridului. (Articol de Leonídio Paulo Ferreira, director adjunct al cotidianului "Diário de Notícias"; Traducerea: Iulia Baran, RADOR)