Directorul Editurii Humanitas, Lidia Bodea, a demisionat, în semn de protest față de lansarea cărții lui Dan Voiculescu la târgul Gaudeamus

Directorul Editurii Humanitas, Lidia Bodea, a demisionat, în semn de protest față de lansarea cărții lui Dan Voiculescu la târgul Gaudeamus

Lidia Bodea, directorul general Humanitas, și-a anunțat, azi, demisia din funcția de membru al Comitetului Director al Asociației Editorilor din România, în semn de protest faţă de lansarea vineri, la Târgul Internaţional de Carte de Învăţătură Gaudeamus, a cărţii lui Dan Voiculescu.

Într-o scrisoare publicată pe Facebook şi adresată lui Grigore Arsene, președinte al Asociației Editorilor din România și lui Mihai Mitrică, director executiv al Asociației Editorilor din România, ea își explică gestul radical.

„Vă asigur că este o decizie îndeajuns cumpănită, cu atât mai mult cu cât ea vine la capătul a mai bine de zece ani de când, în urma voturilor acordate în Adunările Generale AER, am asumat acest mandat. De fapt, este o hotărâre pe care o iau tocmai pentru că nu am reușit să răspund așa cum mi-aș fi dorit încrederii acordate de către cei care m-au votat și care au considerat că prezența mea în Consiliul Director va fi o garanție a respectării statutului AER. Din păcate, de câtăva vreme constat că, deși primul chemat să asigure respectarea statutului, Consiliul Director pare a fi primul dispus să-l ignore, cel puțin în punctele în care acesta vorbește despre „prestigiu, imagine, conduită ireproșabilă, criterii calitative şi nu cantitative, spirituale şi nu comerciale, departe de orice ingerinţe sau presiuni de ordin politic, ideologic, naţionalist-şovin”, a scris Livia Bodea.

Ea afirmă că deși nu crede că gestul său va schimba foarte mult lucrurile, îl preferă lipsei de reacție și tradiționalului ”să-nchidem ochii”. 

„Suntem în plin târg de carte și vede prea multă lume ceea ce noi, înăuntrul Asociației, preferăm să ne prefacem că nu vedem: vi se pare că, lansând astăzi la ora 14.00 paginile cu titlul Lupta politică, autor Dan Voiculescu, comentată de Dan Puric, Adrian Năstase, Mircea Diaconu, Bogdan Chirieac, Sorin Roşca Stănescu, Mugur Ciuvică și Victor Ciutacu, editura RAO slujește „prestigiul și conduita ireproșabilă” a editorului român, „departe de orice ingerinţe de ordin politic, ideologic, naţionalist-şovin”? În discuție nu e, desigur, dreptul legal al unui editor de a publica ce-i place și de a-și comenta fapta editorială cu cine-i place. În discuție e însă moralitatea. Mai există și așa ceva pe lume. În numele cenzurii morale, noi nu umblăm goi pe stradă. Iar în raport cu ea, ceea ce se-ntâmplă acum la Gaudeamus e mai mult decât poate suporta bunul simț: este expunerea urâțeniei în mijlocul unei mulțimi care a venit acolo pentru splendoare, nu pentru abjecție”, a scrisdirectorul Humanitas pe Facebook, într-o postare care a strâns 1.000 de like-uri și 108 comentarii.