Direc torul STS: „Nu am avut discuții cu Oprea, Coldea, Kovesi, Băsescu sau Maior. În noaptea alegerilor am dormit” | „NOI SUNTEM STATUL!” (XIX)

Direc torul STS: „Nu am avut discuții cu Oprea, Coldea, Kovesi, Băsescu sau Maior. În noaptea alegerilor am dormit” | „NOI SUNTEM STATUL!” (XIX)

La audierile Comisiei speciale care anchetează prezidențialele din 2009, șeful STS, Marcel Opriș, a declarat că instituția sa n-ar mai fi fost rugată să se implice în alte alegeri, dacă ar fi existat „probleme reale” la cele din 2009. Vasile Blaga nu a dorit să comenteze dezvăluirile lui Dan Andronic, iar Cătălin Predoiu a precizat că nu a colaborat cu SIE și STS, cât a fost interimar la MAE

Generalul Marcel Opriș a mai spus că nu vede niciun sens pentru care s-ar mai fi apelat la STS la referendumul din 2012, la alegerile prezidențiale din 2014 sau localele și parlamentarele din 2016, dacă instituția nu și-ar fi făcut treaba în mod eficient și corect. „Toate documentele întocmite au fost verificate și prezentate BEC. Au fost și hotărâri BEC dedicate. Este adevărat că până atunci datele colectate nu erau făcute publice, secție cu secție. La sfârșit s-a emis și o Carte Albă a alegerilor care a fost prezentată Parlamentului României. Eu am aici și câteva citate. Nu-mi amintesc ca în această Carte Albă să fi fost vreun cuvânt care să impute ceva STS în legătură cu alegerile din 2009. Dacă ar fi fost probleme reale legate de instituție în 2009, nu cred că instituția ar mai fi fost invitată să participe la alte alegeri și au fost destule”, a explicat Opriș. „STS este un serviciu tehnic, nu de intelligence” Întrebat la audiere dacă a luat legătura cu Gabriel Oprea, Florian Coldea, Laura Codruța Kovesi, Traian Băsescu sau George Maior, în noaptea când s-au rezultatele, Opriș răspuns: „Eu nu am avut (discuții cu ei – n.r.). La 01.30 m-am culcat și am dormit în noapte alegerilor. Mi-ajunsese cât am muncit.” El a mai afirmat că a coordonat atunci aspectele legate de telecomunicații și a ținut să facă distincția între STS și alte Servicii. „STS e un serviciu tehnic, nu unul de intellingence, chiar dacă are statut militar. Noi ne ocupăm de comunicații. În România, ca și alte țări, cei se ocupă comunicații se ocupă și de alegeri”, a explicat Opriș.

Blaga nu a vrut să comenteze dezvăluirile lui Andronic

Fostul ministru de Interne care era suspendat la data prezidențialelor din 2009, Vasile Blaga, nu a vrut să comenteze dezvăluirile lui Dan Andronic, că a primit un telefon de la Traian Băsescu în seara când au fost prezentate rezultatele alegerilor, pe la ora 20.00. „Nu am cum să comentez. Nu avea nimeni cum să știe. Noi am dat exit-poll-ul egal la ora 21.00. Nu ne-am înșelat niciodată. S-a lucrat la sutime cu CSOP. Și aproape așa a fost în țară, egal. Exit-poll-ul era în România, nu erau întrebați cei din străinătate. Dar în jurul orei 19.00, 19.30 erau încrezători”, a afirmat Blaga.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cafeaua cu Videanu și Berceanu

Întrebat, în cadrul audierii, de deputatul PMP, Robert Turcescu ce s-a întâmplat în vizita sa la sediul MAI, a doua zi după alegeri, Blaga a răspuns: „Eu am respectat cu strictețe deciziile Curții de Apel București. Erau alegeri prezidențiale, deci în mod evident că mi-am delegat atribuțiile către secretarii de stat. Eu am fost ministru de Interne suspendat, deci eu aș fi putut sta în biroul meu bine mersi, veneam, citeam ziarul și nu era nicio problemă. Eu am intrat în Ministerul de Interne a doua zi după alegeri, i-am felicitat pe cei din minister pentru modul în care au organizat alegerile. Evident, am băut o cafea cu doi miniștri, cu domnul Berceanu și cu domnul Videanu. Este dreptul meu să invit orice coleg din Guvern la Minister.”

El a mai spus Comisiei speciale că a aflat din presă despre întâlnirea din casa lui Gabriel Oprea din seara scrutinului, dar nu consideră că persoanele prezente aveau cum să influenţeze rezultatul alegerilor. Blaga a adăugat că nu a fost șeful campaniei, ci Gheorghe Flutur, fost senator PDL.

Predoiu: „SIE și STS nu ne-au dat nici măcar cafele”

Fostul ministru interimar de Externe, Cătălin Predoiu, le-a spus membrilor Comisiei de anchetă că nu a fost informat de vreo colaborare între MAE și SIE sau STS în perioada prezidențialelor din 2009. „Nu am fost în nici o clipă informat de o astfel de colaborare instituțională. Nu vreau să fiu înțeles greșit. Sigur că ministrul de Externe primește informări de la SIE sau STS, dar nu am primit nimic în perioada alegerilor prezidențiale. N-a existat nicio ingerință politică, nici instituțională în acest grup. Nu ne-au dat nici măcar cafele, dacă vreți să știți”, a declarat Predoiu.

Fără înțelegeri transpartinice

Întrebat dacă a existat vreo înțelegere transpartinică, Predoiu a răspuns: „Eu nu eram membru de partid atunci și nu voiam să fie nicio suspiciune, nici ca ministru de Externe, nici ca ministru de Justiție. Când am fost solicitat de către premierul Emil Boc să preiau acest mandat, i-am invocat această chestiune. Nici nu s-a discutat și nu era în filosofia noastră chestiuni politice. Am cerut premierului să nu îmi ceară să facă schimbări în MAE. Eu nu am schimbat pe nimeni acolo.”

Fostul ministru de Externe a mai precizat că nu au existat incidente în diaspora la turul al doilea de scrutin, când secțiile de votare din străinătate au fost suplimentate. El a adăugat că modul în care a funcționat atunci MAE a fost reglementat de către Guvern și că „nici un pas major nu a fost făcut în MAE fără autorizarea Biroului Electoral al secțiilor din străinătate”.