Se născuse într-o familie de muzicieni, iar la botez i-a fost naș George Enescu. La vârsta de 5 ani era deja autorul a opt piese muzicale, pe care le interpreta el însuși la pian, cu virtuozitate. Într-o fotografie îl putem vedea pe marele George Enescu aplecat asupra copilului care își ridică privirea plin de încredere spre el.

A luat lecții de la celebra Florica Musicescu. S-a înscris la Conservatorul din București, în 1934, și, încă student, a participat la un concurs internațional de pian la Viena unde a fost remarcat de celebrul pianist francez Alfred Cortot. Acesta i-a propus să își desăvârșească studiile sub îndrumarea sa, la Paris, la Ecole National de Musique. În 1936, la numai 19 ani, întreprinde turnee glorioase în numeroase țări, concertele sale fiind primite cu entuziasm de critica de specialitate și de public.

Împreună cu logodnica sa, Madeleine Cantacuzino, se stabilește în Elveția. Era idolul iubitorilor de muzică în momentul în care – lovitură nemiloasă a destinului – s-a aflat că suferă de leucemie. Muzicieni faimoși, ca Yehudi Menuhin sau Igor Stravinski, au contribuit cu bani mulți pentru cumpărarea din America a unor medicamente costisitoare, într-o încercare disperată de a-l salva. Bolnav grav, a continuat să dea concerte, toate aplaudate frenetic, cu o admirație dusă până la divinizare. Dar boala l-a învins.

Alice Barb s-a născut la treisprezece ani după moartea lui Dinu Lipatti. Treisprezece ani! Părea imposibil ca destinul lui Dinu Lipatti și al ei să interfereze în vreun fel. Și totuși miracolul s-a întâmplat. Cei doi s-au întâlnit prin muzică.

Iată cum s-au petrecut lucrurile. Parcă pregătindu-se pentru întâlnirea cu personajul providențial al biografiei ei, Alice Barb a studiat pianul la Școala de Muzică din Hunedoara și, în continuare, canto clasic, la Liceul de Muzică din Cluj-Napoca. Artistă înnăscută, cu o înzestrare multilaterală, a urmat actoria la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București, apoi regia, pentru ca în cele din urmă să obțină și titlul de master în teatrologie, marketing și management cultural la aceeași universitate. A ajuns o cunoscută pianistă, actriță și regizoare. A participat cu însuflețire, în multe feluri, la îmbogățirea vieții culturale a țării. A preluat apoi directoratul unei case de cultură din Capitală (deocamdată nu precizez care casă de cultură).

Pe vremea când încă era elevă a ascultat înregistrări ale unor concerte susținute de Dinu Lipatti și a rămas fermecată. Uzura discurilor și precaritatea aparatelor de redare n-au reușit să împiedice întâlnirea dintre cei doi artiști. Dincolo de bruiajul involuntar, datorat mijloacelor tehnice folosite, Alice Barb a auzit și, când n-a auzit, a reconstituit muzica nervos-cristalină, de înger înfuriat, iscată de Dinu Lipatti din pianul său. Adolescenta s-a îndrăgostit de această muzică. Și – privind fotografiile făcute cu mult înainte de a se naște ea – s-a îndrăgostit (presupun eu, nu dețin dovezi!) și de pianist, care era de o frumusețe fascinantă, de prinț al sunetelor.

Ce tulburătoare poveste de dragoste, între doi artiști despărțiți de abisul timpului! Iar povestea continuă.

Casa de cultură condusă în prezent, cu o energie plină de grație, cu entuziasm, cu bucuria comunicării cu publicul, de Alice Barb este Casa Artelor „Dinu Lipatti”. Instituția funcționează întro clădire cochetă, construită în 1902 de tatăl lui Dinu Lipatti, după planurile arhitectului Petre Antonescu, în București, pe bulevardul Lascăr Catargiu nr. 12. „Funcționează” nu e un mod de a spune, chiar funcționează. Aici sunt organizate concerte, expoziții, conferințe, la care vine un public numeros. Dacă treci seara pe bulevardul Lascăr Catargiu, nu se poate să nu auzi valurile de muzică bună sau aplauzele care răzbat dinăuntrul clădirii. În caz că intri și tu acolo, doar așa, din curiozitate, ești bine primit, faci un coup de foudre pentru ceea ce descoperi și este aproape sigur că ai să revii în zilele următoare. Așezământul are deja un public fidel, care, practic, nici nu mai trebuie convocat, vine de la sine, la fiecare manifestare.

Casa Artelor „Dinu Lipatti” editează și cărți, valoroase și elegante. Am și eu două dintre ele pe masa mea de lucru: Grigore Bărgăuanu, Dragoș Tănăsescu, „Dinu Lipatti”, ediție revizuită și adăugită de Grigore Bărgăuanu, colecția „Esențial”, inițiată și coordonată de Alice Barb, Casa de Editură „Grafoart”, 2017 și Dinu Lipatti, „Scrisori”, vol. I, corespondența cu profesorii săi: Mihail Jora, Florica Musicescu și Nadia Boulanger, prefață de Grigore Bărgăuanu, volum îngrijit de Monica Isăcescu și Ștefan Costache, traducerea textelor din franceză de Petra Gherasim, colecția „Esențial”, inițiată și coordonată de Alice Barb, Casa de Editură „Grafoart”, 2017.

O lume pierdută în „negura de vremi” este evocată în paginile cărților. Datorită lui Alice Barb regăsim această lume, de la care putem învăța – sau reînvăța – să trăim frumos noi cei care în prezent trăim atât de urât.

 

Te-ar putea interesa și: