Evenimentul saptamanii. Unul dintre cele mai bune filme ale sfarsitului de secol XX este "Din viata scapa cine poate", mult mai cunoscut sub numele de "Trainspotting".
Excelent”, „extraordinar”, „hipnotic”, „ca un drog”, „criminal”, „deschizator de perspective” au fost cateva dintre cronicile pe care „Trainspotting”, filmul regizat de Danny Boyle in 1996 si nominalizat la Oscar in 1997, le-a primit dupa lansarea sa. Se poate spune orice, numai ca a trecut neobservat.
A nascut o revolutie si a deschis poarta unei noi generatii de actori, iar astazi unii spun chiar ca ar fi cel mai bun film britanic realizat vreodata. Daca e sau nu asa, ramane sa stabilim fiecare in parte.
„Trainspotting” a fost atat de discutat pentru ca a pus pe tapet o problema mai mult decat spinoasa si putin recunoscuta la sfarsitul anilor ‘90: dependenta de droguri.
Partea extraordinara a productiei, al carei scenariu e scris de nominalizatul la Oscar John Hodge, a fost exact faptul ca nu ii incrimina pe dependenti, ci ii prezenta drept fiinte care nu se mai pot controla, a caror soarta nu mai e in mainile lor. Pe scurt, ca niste victime.
In scurta vreme, „Trainspotting” a devenit un film fenomen, cu cateva scene care au intrat in istoria cinematografiei nu numai britanice, ci si mondiale. Aceea din deschidere, care il prezinta pe Renton (Ewan McGregor) fugind pe un bulevard din Edinburgh, sau aceea in care acelasi Renton isi scufunda mana intr-un WC.
„Trainspotting” a impus un nou star, Ewan McGregor, premiat la ceremonia MTV si castigator al unui premiu BAFTA in 1997, dar a si lasat in umbra cativa actori excelenti: Kevin McKidd, pe care amatorii l-au putut vedea pe HBO in serialul „Roma” sau in filmele „Hannibal Rising” si „Tradare, praf de pusca si complot”, Robert Carlyle, absolut remarcabil in „Gol pusca” sau „Lumea e prea mica”, si Ewen Bremner, in rolul natangului Spud.
Recomandările noastre
