Din păcate, trebuie să afirmăm evidenţa: o democrație are reguli
- Iuliu Vlădescu
- 16 octombrie 2024, 10:39
Persoana (dacă este una) sau persoanele (dacă sunt două) care citesc de obicei aceste rânduri s-ar putea să se gândească (să fim optimiști și să ne gândim că sunt două) că titlul este atât de evident, încât nu trebuia spus.
O democrație se luptă cu două organizații teroriste
Dacă nu ar fi războiul care se desfăşoară în Orientul Mijlociu, aș spune și eu asta. De fapt, un stat nu se confundă cu o organizație teroristă, iar o democrație nu este o dictatură.
Din păcate, în zilele noastre pare util, dacă nu chiar necesar, să afirmăm ceea ce este evident.
Și evidenţa începe prin a spune ceea ce știm deja cu toții. Israelul este un stat suveran, recunoscut pe plan internațional și membru cu drepturi depline al Națiunilor Unite și, la rândul lor, Hamas și Hezbollah sunt organizații teroriste.
Al doilea lucru evident care pare a trebui spus este că Israelul are dreptul să se apere, iar oamenii care au asistat la un concert și care au fost uciși sau răpiți cu un an în urmă erau nevinovați.
Dar sunt mai multe lucruri care sunt şi ele evidente și care trebuie spuse în egală măsură. Oamenii care trăiesc în Gaza sunt, de asemenea, nevinovați și au, de asemenea, dreptul de a-și trăi viața în pace și securitate precum cei care trăiesc în Israel sau în Portugalia sau oriunde altundeva în lume.
Nu există vinovăție colectivă
Ideea vinovăției colective, în care arătăm cu degetul acuzator către un întreg popor, s-a încheiat cu prilejul Proceselor de la Nürnberg de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial.
Și dacă există un popor din istoria tristă a Europei care știe bine acest lucru, el este poporul Israelului, care a fost supus persecuțiilor timp de secole și tentativelor de exterminare sistematică cu atât de puţină vreme în urmă, mulți dintre cei care au rezistat lagărelor fiind încă în viață.
Dacă totul este evident, de ce să repetăm? Pentru că nu totul este. Un stat suveran, membru al Națiunilor Unite și care se declară a fi o democrație, are un ansamblu de obligații și îndatoriri față de lume, faţă de alte state, faţă de propriile instituții și faţă de populația sa.
Israel este o democrație și, de aceea, trebuie să respecte drepturile omului
Chiar și, sau chiar mai ales, atunci când de cealaltă parte a conflictului se află o organizație teroristă. De fapt, întrucât este un stat suveran și o democrație, este fundamental ca aceste reguli și aceste obligații să fie luate în considerare, respectate și aplicate.
Altfel, ce deosebește un stat suveran și democratic de o organizație teroristă? Dacă nu ar fi legile și regulile, obligațiile pe care Drepturile Omului și statul de drept le impun democrațiilor, nimic nu le desparte de o dictatură și prea puțin le deosebește de cei care nu se uită la mijloace pentru a-și atinge scopurile.
Istoria Orientului Mijlociu este marcată de suferința și moartea oamenilor, de ambele părți ale granițelor, care nu doresc altceva decât să-și trăiască viața în pace. O democrație are obligația să se asigure că cei care nu datorează nimic pot trăi o zi banală urmată de o altă zi la fel de plicticoasă.
(Articol de Bernardo Ivo Cruz, profesor invitat IEP/UCP și NSL/UNL, Diario de Noticias; Traducerea: Iulia Baran, RADOR RADIO ROMANIA)