Primul tipar, primele traduceri şi scrieri în româna literară au fost făcute la mănăstiri, care au fost dintotdeauna adevărate focare de cultură. „Psaltirea în versuri” a fost tipărită în 1673.
În trecut, tonul în cultură era dat de către călugării din mănăstiri. Primul tipar, primele traduceri, primele scrieri în româna literară au fost adăpostite de zidurile groase ale mănăstirilor. De către oameni retraşi din lume, din dragoste pentru lume. Demult, aerul culturii adia dinspre răsăritul slav sau atonit.
Arta caligrafiei şi a miniaturii
Sfântul Nicodim( sec.XIV), călugăr slav ce îşi făcuse ucenicia la Mănăstirea Hilandar ( Sf.Munte), întemeiază primele aşezăminte monahale pe teritoriul ţării noastre,Vodiţa şi Tismana, unde introduce, pe lângă regulile vieţii monahale specifice Athosului, şi arta caligrafiei şi a miniaturii. În liniştea mănăstirilor, călugării copiau cu pană de gâscă, în cerneală roşie sau neagră, textele Sfintei Scripturi sau diverse cărţi de uz liturgic, cu o artă desăvârşită, decorând paginile cu viniete, miniaturi şi iniţiale, pe hârtie sau pergament aduse din Occident (Veneţia, Silezia). Toate erau făcute pe spezele domnitorilor sau ale boierilor şi negustorilor cu dare de mână.
Primele tipărituri, la mănăstiri
Începuturile tiparului se leagă de numele Diaconului Coresi (sec. al XVI-lea) care mărturisea : ,,am scris aceste sfinte cărţi de învăţătură să fie popilor româneşti să înţeleagă, să înveţe rumânii cine- s creştinii ’’.
În Moldova, Mitroplitul Dosoftei ( sec. XVII-XVIII) întemeiază pe lângă Mănăstirea Trisfetitele (Sf.Trei Ierarhi) o prolifică tipografie. Mai mult decât atât, mitropolitului cărturar îi datorăm primele versuri în româna literară prin traducerea „Psaltirii în versuri”, tipărită în 1673.
Tânguirea şi pocăinţa regelui David, dar şi laudele sale ridicate Atotputernicului sunt îmbrăcate în veşmânt liric românesc.Versuri naive, primele din literatura noastră, dar şi imagini artistice surprinzător de sugestive sunt asociate textului biblic. Stihurile sale devin atât de melodioase şi, implicit, populare, încât o parte din psalmi intră în repertoriul colindelor, al cântecelor de stea.
Didahiile lui Antim Ivireanu
La Bucureşti, un alt mitopolit sfânt, Antim Ivireanul (1650-1716), face să înflorească viaţa religioasă. Călugărul georgian din Iviria, renumit pentru măiestria sa în ale tipografiei, a fost adus de Brâncoveanu de la Constantinopol pentru a conduce tipografia mitropolitană. Înfiinţează o tipografie la Snagov, unde văd lumina numeroase traduceri ale cărţilor de cult.
Devenit egumen, episcop al Râmnicului şi apoi mitropolit, doar pentru meritele sale, Antim Ivireanu este autorul Didahiilor, predici, extrem de importante în literatura noastră prin înalta lor ţinută morală şi frumuseţea stilistică.
Tot el este cel care întemeiază Mănăstirea Tuturor Sfinţilor (Antim) din inima de piatră a capitalei, translatată din calea buldozerelor de la Casa Poporului, unde se află astăzi Biblioteca Sfântului Sinod şi unde nu demult ardea Rugul Aprins al lui Daniel Sandu Tudor…
Înainte de Dacia Literară, de Eminescu , de Junimea, mănăstirile au fost focarele romaneşti de cultură. (Mihaela Oană)
CITIŢI ŞI:
Recomandările noastre
