Dezvăluirile ministrului francez al Muncii. Interviul care pune în pericol reforma pensiilor lui Emmanuel Macron
- Ionel Sclavone
- 26 martie 2023, 11:52
Unul dintre principalii colaboratori ai președintelui francez Emmanuel Macron a făcut o dezvăluire surprinzătoare. Ministrul francez al Muncii, Olivier Dussopt, unul dintre principalii promotori ai controversatei reforme a pensiilor, a vorbit public, iar declarațiiel sale ar putea da peste cap legea susținută de guvernul de la Paris.
Ministrul francez al Muncii, Olivier Dussopt, a acordat un interviu unei publicații, în contextul adoptării reformei pensiilor care a provocat un val de proteste. Milioane de lucrători, dar și anarhiști au ieșit pe străzi și au provocat violențe, în semn de protest pentru majorarea vârstei de pensionare la 65 de ani. Reforma, propusă de Emmanuel Macron, a fost justificată de lipsa resurselor financiare din sistemul public de pensii francez.
În acest context poltiic, Olivier Dussopt a făcut o serie de dezvăluiri care i-au atras un nou val de contestări din partea politicienilor conservatori și de extremă dreapta. El a recunoscut că este homosexual și că, datorită orientării sale, a fost ținta a numeroase remarci homofobe, după cum relatează Le Figaro care citează un interviu dat de politician în revista Têtu.
„Dacă acest interviu ar fi fost realizat altcândva, v-aş fi dat aceleaşi răspunsuri”, a dat asigurări ministrul muncii din Franța.
El a precizat că este ținta unei „politici a diversiunii” menită să atragă atenția de la adevăratele probleme ale țării.
„Pot să vă asigur că, între insuletele pe care le primesc de câteva săptămâni, multe sunt remarci homofobe”, a declarat ministrul pentru publicația citată.
Olivier Dussopt își pregătește retragerea
Olivier Dussopt este considerat unul dintre promotorii reformei pensiilor din Franța, astfel că în acest interviu a vorbit și despre politica guvernamentală, dar și despre opiniile sale personale sau despre viaţa sa privată. Între altele, a precizat că „a fi homosexual nu înseamnă niciodată să fii neutru”, un lucru care „nu este nici un secret şi nici un subiect”. Dussopt a subliniat că, la fel ca toți cetățenii, și homosexualii au dreptul să susțină cauze, să militeze pentru ele și să ia parte la dezbateri.
Avem dreptul să apărăm cauze, să milităm, să participăm la dezbateri, fără să facem din situaţia personală un element de politică în sine”, a spus ministrul francez.
Odată cu apariția interviului pe reţele de socializare, unii utilizatori vorbesc despre „o sincronizare” a acestei ieșiri, în contextul în care protestele generate de adoptarea reformei pensiilor iau o formă radicală, din ce în ce mai violentă.
Mulți cred că interviul acordat de ministru reprezintă un pretext pentru retragerea sa din prim-planul scenei politice. Însă Olivier Dussopt dă asigurări că „politica diversiunii nu funcţionează”.