Prilejuite de lansarea eseului memorialistic Elegie pentru Mihai (Polirom, 2018), mărturiile lui Ion Vianu, medic psihiatru, fiul reputatului critic literar, Tudor Vianu, sunt senzaționale.

Ion Vianu rememorează: „Nu ştiu de unde mi s-a tras, dar ani de zile, chiar şi după 1989, am primit lunar foaia Ţara şi Exilul, scoasă la Madrid de Horia Sima. În paginile ei, Regele Mihai era obiectul unei neascunse antipatii. Dimpotrivă, Ion Antonescu era trecut sub tăcere. Totul se petrecea ca şi cum extrema dreaptă, învinşii războiului, ar fi pus surdina pe divergenţele lor, dând uitării faptul că rebeliunea legionară se isprăvise în sânge. La asta se adăuga că nu exista (nu a existat niciodată) un partid „antonescian“, ci numai o „sensibilitate“ antonesciană, a acelor români ce au crezut şi cred, până azi, în nevoia românilor de a fi trataţi cu brutalitate.

Asta credeau anumiţi români despre ei (că trebuie să fie trataţi cu asprime) şi mai cred încă. (M. Ralea cita această reacţie populară: un judecător care dădea îndeobşte sentinţe aspre era apreciat de popor ca un judecător drept.) Deci, pentru legionari, inamicul principal era, ca pentru întregul exil care lupta, rânduiala din ţară, socialismul real. De fapt, partidele istorice şi legionarii îşi erau tot atât de opuşi unii altora pe cât erau, şi unii, şi alţii, opuşi socialismului real din ţară. Şi poate, pentru legionari, o iotă mai puţin. Horia Sima a supravieţuit momentului 1989. În unul din ultimele numere din Ţara şi Exilul îşi îndemna urmaşii (dar mai avea urmaşi?) să-l sprijine pe Ion Iliescu. Horia Sima a murit iliescian! O întreagă poveste, de spus la gura sobei”.

Varianta îndulcită

Faptul că Horia Sima îi îndemna pe legionari în paginile ziarului Țara și Exilul să-l sprijine pe Ion Iliescu este confirmat chiar de atitudinea publică pe care a afișat-o Sima după 1989. După Revoluție, luând legătura cu legionarii din țară rămași în viată - oameni bătrâni, bolnavi, vlăguiți de prigoana comunistă - și coroborând această realitate cu faptul că partidele istorice aveau o prestație slabă, fără să fie capabile să propună un lider, Sima ar fi răspuns cu o întrebare celor care-l contestau pe Iliescu: „Dar pe cine pui în locul lui? Ai pe cine?”.

Orfan, a fost crescut de un unchi

Născut la 3 iulie 1906 în Bucuresti, rămas orfan de mic, Horia Sima a fost crescut de un unchi în comuna Mândra, din județul Făgăraș (acum Brașov). A urmat Facultatea de Litere și Filosofie din București în perioada 1926-1932. În timpul studenției, conform curentului ideologic dominant al vremii, s-a înscris în Mișcarea Legionară - la 15 octombrie 1927, atras de doctrina Legiunii Arhanghelul Mihail, înființată de Corneliu Zelea Codreanu. În 1932, Sima a fost numit profesor la Lugoj și la Caransebeș. Doi ani mai târziu, a obținut gradul de comandant local și, peste câteva luni, pe cel de Comandant al Regiunii Banat. Ulterior, în calitate de profesor universitar, a predat, o perioadă, la Universitatea din Barcelona și a condus la Madrid revista Țara și Exilul.

O moarte misterioasă, pe scaunul stomatologului

În mai 1993, Horia Sima mergea la Augsburg, în Germania, pentru un tratament stomatologic. Urma să se întâlnească acolo cu vechi legionary din țară și din exil, pentru a se reorganiza și pentru a verifica cine a beneficiat de uriașele fonduri ale Mișcării Legionare. La 15 mai, în timp ce se afla la locuința medicului stomatolog Filip Păunescu, Horia Sima a decedat pe scaunul din cabinet, în urma unui stop cardiac. S-a speculat că i-a fost administrată o doza mult prea mare de anestezic. De remarcat că, în aceeași zi, cadavrul a fost preluat rapid de doi indivizi care l-au transportat în Spania. Cine i-a anunțat pe respectivii, care aveau asupra lor toate actele necesare, rămâne un mister.