Zvonurile privind relațiile amoroase ale lui Putin au făcut înconjurul lumii, dar liderul de la Kremlin nu a vorbit niciodată despre idilele sale. Se spune că Putin ar avea mai mulți copii ilegitimi care ar locui în Elveția.
Biografia oficială a lui Vladimir Putin prezintă doar date despre mariajul său. Liderul de la Kremlin s-a căsătorit în 1983, la vârsta de 30 de ani, cu Liudmila Șkrebneva și împreună au două fete legitime. Maria s-a născut pe 28 aprilie 1985, la Leningrad, actualul Sankt Petersburg. Ecaterina s-a născut pe 31 august 1986 în orașul Dresda din Germania.
Liudmila Putina a lucrat ca stewardeză pentru Aeroflot. Ea l-a susținut pe Putin în perioada de ascensiune, de la consilier al primarului din Sankt Petersburg, șef al FSB, premier și pe parcursul mandatelor de președinte. După numeroasele zvonuri privind amantele lui Putin, cei doi au divorțat în 2013. Fosta soție a liderului de la Kremlin s-a recăsătorit.
Relație de lungă durată
Chiar dacă Putin a încercat să își țină secretă viața amoroasă, s-a scris mult despre relația sa cu Alina Kabaeva. Este una dintre cele mai decorate sportive din istoria gimnasticii ritmice, cu două medalii olimpice,14 medalii la Campionatul Mondial și 21 medalii la Campionatul European.
Se spune că ea ar fi fost amanta liderului de la Kremlin în timpul mariajul său. În 2008, ziarul rus Moskovsky Korrespondent a publicat o știre în care relata că Putin a divorțat de soția sa și urma să se căsătorească cu Kabaeva. Povestea a fost negată de Kremlin, iar ziarul a fost închis.
Cu toate acesta speculațiile au continuat. Kabaeva a devenit membru al parlamentului pro-Kremlin timp de opt ani, iar în 2014 a fost numită să conducă National Media Group, deținut de stat, cu un salariu raportat de 10 milioane de dolari pe an.
Patru copii ilegitimi
Ea a fost în văzută rar în public în ultimii ani. Potrivit unor informații neoficiale, Kabaeva, ar avea patru copii cu liderul rus, în vârstă de 69 de ani, dar cei doi nu au confirmat niciodată oficial acest lucru.
Se zvonește că au două fete gemene în vârstă de 7 ani, care s-au născut lângă Lugano, Elveția, în februarie 2015. Se crede că au și doi băieți, născuți în 2019. În plus, cu toții ar locui într-o cabană din Elveția.
„Alina are doi băieți și fete gemene cu Putin, care s-au născut în Elveția”, a declarat o sursă pentru Page Six despre presupușii copii ai lui Putin cu Kabaeva, 38 de ani. „Toți copiii au pașapoarte elvețiene și îmi imaginez că are și ea”.
Mai multe relații
Pe lista relațiilor amoroase ale lui Putin a apărut și Wendi Deng, fosta soție a miliardarului Rupert Murdoch. Ea s-a născut în China, în 1968, dar a emigrat în SUA în 1987. Idila s-ar fi derulat în 2016. Presa internațională a scris la acea vreme despre presupusa relație, dar Wendi Deng a negat cu vehemență că ar fi fost iubita lui Putin.
Tot potrivit zvonurilor care au circulat în spațiul public, în anul 2016, președintele Vladimir Putin s-ar fi îndrăgostit de Alisa Kharcheva, care, în acel moment avea 23 de ani. Alisa a fost finalistă a concursului Miss Rusia, iar pre vremea când avea 19 ani, ea a fost Miss April într-un calendar dedicat președintelui, scrie gandul.ro.