De mulți ani, mai multe familii, precum Duduianu, Sadoveanu, Caran sau Văncică fac legea în lumea interlopă din Capitală. Aceștia s-au impus prin violență, iar de afacerile lor, dincolo de limita legii, nu au fost străini politicienii sau oamenii legii.
Războaiele lumii interlope din București.
O astfel de poveste în care lumea interlopă se amestecă cu politicul și cu poliția este „Afacerea Portbagajul”. Aceasta s-a derulat în anii 2000, iar în prezent este scosă la lumină de Alexandru Ilie, Sandu Geamănu (foto).
În anul 2000, un lider interlop, Mihai Bucurenciu, a reclamat un furt de bani și bijuterii. Era vorba despre 420.000 de dolari americani, o sumă imensă, la vremea aceea și un kilogram de bijuterii. Așa avea să înceapă ceea ce, ulterior, se va numi „Afacerea Portbagajul”, conform „România te iubesc.”
„Era vorba despre un fost șpringar de case care a murit, hoţ de case, spărgător - Da, spărgător de case, care punând mâna pe un capital, s-a plafonat şi a intrat în afaceri”, povestește Sandu Geamănu, conform sursei citate.
Potrivit acestuia, Mihai Bucurenciu, fostul spărgător transformat în afacerist, deţinea o discotecă în Regie şi o fabrică de termopane. El era prieten cu primarul Sectorului 6, Ion Dinuţă.
Războaiele lumii interlope din București
Alexandru Ilie, zis Sandu Geamănu: „Primarul sectorului 6 din timpul PNTCD-ului, unde şi-a deschis o fabrică, PROLUX, de termopane. Primarul a dat ordin să se dărâme toate chioşcurile care strică fața orașului şi să se facă din termopan. Firma Prolux era vizavi de primărie. I s-a furat de către anumiţi sportivi care aveau ca zonă de influenţă Regia (…) 420.000 de dolari”
Banii, susține Sandu Geamănu erau destinați finațării campaniei electorale a primarului. De aceea, el a fost chemat să găsească hoții și să-i recupereze.
„Am mers la ei acasă, am intrat în posesia lor, i-am invitat jos, şi le-am spus care-i situaţia «sunteţi nişte hoţi proști»”, le-ar fi transmis Sandu Geamănu hoților.
Scandalul a explodat în fața politicienilor
Doar că banii nu erau la ei. Interlopul povestește că a aflat că suma ar fi fost în posesia unui anume Cornel Dinicu. Acesta era bodyguardul lui Doru Ioan Tărăcilă, fost ministru de interne PDSR și parlamentar.
„Am încercat să recuperăm banii, am încercat să-i forţăm, am încercat să-i interpelăm şi pe ceilalţi, au fost nişte alergături, nişte lupte. Ei, într-un final, au apelat la Nicu Gheară. Bucurenciu a încercat să ajungă prin relaţiile lui la ministrul de Interne care era atunci domnul Dudu Ionescu. A încercat să se pună pe rol furtul, dar a intervenit la momentul respectiv generalul Bot şi s-a dispus arestarea mea. Sunt mai mult ca sigur că o parte din bani a ajuns la el”, a mai povestit Alexandru Ilie.
Potrivit spuselor sale, scandalul a explodat la nivelul Ministerului de Interne. Au fost lansate acuzații de corupție și de legătură cu lumea interlopă.
Sandu Geamănu a fost arestat şi condamnat la 10 ani închisoare din care a executat 7 ani. Banii nu au mai fost găsiți, însă, niciodată.