Este a 51 zi de război în Ucraina, iar conflictul nu pare nici pe departe să ajungă la final. SUA a analizat întreaga situația și lansează un avertisment sumbru. Conflictul militar ar putea să se întindă până la finalul anului 2022. Astfel de informații ar fi fost transmise de către Antony Blinken aliaților europeni.
Mai mulți oficiali la nivel mondial au declarat că o predicție cu privire la finalul războiului din Ucraina este imposibilă. Totuși, majoritatea susțin că obiectivele lui Vladimir Putin nu s-au schimbat și sunt slabe șanse ca el să devină interesat de negocierile diplomatice. O astfel de soluție ar fi luată în calcul de liderul de la Kremlin doar în cazul în care ar suferi o înfrângere militară, notează CNN.
Jake Sullivan, consilier american pentru securitate națională, a precizat faptul că luptele ar putea continua „luni sau chiar mai mult”. Alți lideri europeni vorbesc despre atacurile din estul Ucrainei și susțin că acestea s-ar putea întinde de la patru, până la șase luni.
Antony Blinken, secretarul de stat SUA, a transmis aliaților europeni că acest conflict militar ar putea dura chiar și până la finalul anului 2022.
Bănuielile oficialilor mondiali sunt confirmate de declarațiile făcute vineri de Ministerul rus al Apărării. În cea de 51-a zi de război în Ucraina, ministerul a anunțat sporirea numărului de atacuri cu rachete în regiunea Kiev. O astfel de decizie ar fi fost luată în urma acțiunilor de „sabotaj” comise de forțele ucrainiene pe teritoriul rus, , transmite presa rusă citată de Reuters.
Anunțul de la Ministerul rus al Apărării vine după ce armata rusă a înregistrat o pierdere considerabilă după scufundarea navei de război Moskva.
Zelenski şi Putin pregătesc „o luptă intensă şi devastatoare”
Karl Nehammer, cancelarul Austriei, a vorbit despre temerile cu privire la durata războiului. Șeful guvernului de la Viena a avut discuții private atât cu Volodimir Zelenski, cât și cu Vladimir Putin, la finalul cărora a declarat că va urma „o luptă intensă şi devastatoare”
După întâlnirile cu cei doi șefi de stat, cancelarul Austriei a declarat că „ambii ştiu că războiul trebuie să se termine la un moment dat”. Cu toate acestea, „ambele părţi se pregătesc pentru o luptă intensă şi, din punct de vedere uman, devastatoare”, a declarat el agenţiei APA, preluată de dpa.
Negocierile dintre Rusia și Ucraina nu au fost complet închise, așa că Nehammer a afirmat că mai există șanse să se ajungă la un acord.
„Marea întrebare va fi: este posibil un sfârşit onorabil al acestui război pentru ambele părţi?”, a spus cancelarul.