Poliția din Galați a dat amenzi în valoare de sute de mii de lei, comercianților de pește și produse derivate din pește, în cadrul unei acțiuni care s-a desfășurat în ajunul sărbătoarei de Buna Vestire.
Polițiștii din Galați au dat amenzi de peste 400.000 de lei în urma unor controale la comercianții de pește. Operațiunea s-a întins pe parcursul a 24 de ore, în ziua de 24 martie. Verificările au vizat respectarea legislației cu privire la deținerea, transportul și comercializarea peștelui și a produselor din pește.
Conform unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție (IPJ) Galați, au fost acordate amenzi în valoare de peste 400.000 lei. Pe lângă acestea, a fost confiscată o cantitate de peste 250 de kilograme de peşte şi 25 de kilograme de icre.
Potrivit sursei citate, pe 24 martie, poliţiştii Serviciului de Ordine Publică, sprijiniţi de jandarmi şi reprezentanţi ANPA - Serviciul Teritorial Moldova şi DSVSA Galaţi au desfăşurat o acţiune la comercianții de pește și produse derivate. Verificările au vizat 11 societăţi comerciale, 9 pieţe şi 96 de mijloace de transport.
Comunicatul anunță că au fost stabilite două infracțiuni și 30 de contravenții la OUG 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura. Pe cale de consecință au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 400.000 de lei, iar 253 de kilograme de peşte şi aproximativ 25 de kilograme de icre au fost ridicate în vederea confiscării.
Poliția a dat amenzi de sute de mii de lei
Polițiștii dau ca exemplu o situație din piaţa din cartierul Micro 17. Aici a fost depistat un bărbat care oferea spre vânzare cantitatea de 24,5 kg de peşte, speciile scrumbie şi crap, pentru care nu deţinea documente de provenienţă. Marfa a fost confiscată şi predată unei societăţi specializate. Bărbatul este cercetat penal pentru comercializarea peştelui şi a produselor din peşte fără documente de provenienţă.
Într-un alt caz, la punctul de lucru al unei societăţi comerciale, aflat într-o altă piață, în cartierul Micro 19, poliţiştii au găsit aproximativ 28 de kilograme de peşte, speciile scrumbie şi şalău, deţinută fără documente de provenienţă. Și în acest caz a fost întocmit dosar penal pentru deţinere de peşte fără documente de provenienţă.
Totodată, s-a constatat că o companie deținea 224,5 kilograme de peşte, speciile novac, crap, lup de mare, somon şi doradă, și aproximativ 16 kilograme de icre, fără documente de trasabilitate. În acest caz, societatea comercială a fost sancţionată contravenţional, cu suma de 6.000 lei.