Marea Britanie anunță noi sancțiuni împotriva Beijingului, după ce a constatat că vinovată de atacuri cibernetice și dezinformare privind sănătatea prințesei Kate, „o provocare epocală”, este China comunistă.
Agenți ostili, în spatele atacurilor cibernetice
Cele mai grave atacuri cibernetice recente din Marea Britanie au fost opera „agenților ostili” din China. Guvernul britanic se pregătește să anunțe o serie de noi sancțiuni împotriva Beijingului, într-o mișcare care pare să sublinieze o înrăutățire a relațiilor dintre cele două țări.
Cazul, din 2021, registrului electoral britanic din care au fost furate datele personale - nume, prenume și adresă - a 14 milioane de alegători, precum și amenințări la adresa parlamentarilor și lorzilor care au vorbit împotriva Chinei, sunt toate atribuibile Beijingului și unei țări care pentru premierul Rishi Sunak reprezintă „o provocare epocală de care trebuie să ne apărăm”.
China comunistă, o amenințare la adresa securității britanice
„Este clar – a subliniat luni prim-ministrul – că China se comportă într-un mod din ce în ce mai asertiv în străinătate și mai autoritar în țară și că este o amenințare serioasă la adresa securității noastre economice”.
Noile măsuri vor fi anunțate în parlament luni după-amiază de viceprim-ministrul Oliver Dowden, ca urmare a îngrijorării crescânde din Marea Britanie cu privire la activitățile de spionaj și la interferențele politice ale guvernului chinez.
China, Rusia și Iran, în spatele dezinformărilor despre prințesa Kate
În septembrie anul trecut, Scotland Yard a arestat un cercetător parlamentar care avusese contact cu ministrul securității, Tom Tugendhat, și cu președintele comisiei de afaceri externe, Alicia Kearns.
În 2022, serviciile au atenţionat asupra activităților lui Christine Lee, un avocat chinez cu sediul în Marea Britanie.
Potrivit unor surse guvernamentale, în spatele campaniei de dezinformare care a apărut în jurul condițiilor de sănătate ale Prințesei de Wales s-ar afla China, Rusia și Iranul. „Tactica statelor ostile – a declarat o sursă pentru Telegraph – este de a destabiliza situația atacând legitimitatea alegerilor sau a altor instituții, ceea ce seamănă puțin cu ceea ce se întâmplă acum cu familia regală”.
(Articol de Paola De Carolis în Il Corriere della Sera; Traducerea: Cătălina Păunel, RADOR RADIO ROMÂNIA)