Dezbaterea Kamala Harris - Donald Trump. Învingătorul declarat de americani

Dezbaterea Kamala Harris - Donald Trump. Învingătorul declarat de americani Kamala Harris și Donald Trump Sursa foto: X

Statele Unite. Dezbaterea dintre Kamala Harris și Donald Trump a fost urmărită de un număr foarte mare de americani. La final, aceștia s-au pronunțat cu privire la cel pe care l-au considerat cel mai bun.

 

Majoritatea spectatorilor care au urmărit emisiunea de televiziune consideră că Donald Trump a pierdut dezbaterea. Candidata democrată a avut o prestație mult mai bună, conform unei cercetări sociologice a CNN.

Kamala Harris a fost peste Trump

Un sondaj de opinie realizat pentru CNN după dezbaterea celor doi candidați arată pe cine preferă alegătorii americani. Conform cercetării, Kamala Harris a avut o prestație mai bună decât Donald Trump. Alegătorii înregistrați s-au pronunțat în proporție de 63% în favoarea vicepreședintei Harris, conform cercetării realizate de SSRS.

Americanii care au urmărit show-ul au văzut un Donald Trump defensiv, care încerca să iasă din corzi folosind atacuri la persoană. De partea cealaltă, Kamala Harris și-a dominat adversatul și a impus ritmul dezbaterii. Ea a reușit, în mai multe rânduri să-l provoace pe Donald Trump să se justifice pentru acțiuni trecute. Candidatul republican nu a reușit să-și prezinte planurile de viitor.

De altfel, la finalul întâlnirii, Donald Trump a anunțat că, cel mai probabil, nu va urma și o a doua dezbatere, așa cum a cerut Kamala Harris care simte că are unde să puncteze. Democrata a propus o nouă întâlnire, peste aproximativ o lună, în octombrie.

Donald Trump s-a întâlnit cu jurnaliștii

După dezbaterea televizată, cu Kamala Harris, Donald Trump a încercat să-și asume victoria în fața jurnaliștilor din sala amenajată pentru presă, care au urmărit confruntarea. El a declarat că este mulțumit de prestația pe care a avut-o în emisiune. Totodată, s-a arătat sceptic cu privire la o nouă rundă.

„A fost cea mai bună dezbatere a mea, cred...A arătat cât de slabi sunt, cât de patetici sunt şi ce fac pentru a ne distruge ţara, la graniţă, cu comerţul exterior, cu totul, a spus fostul preşedinte...Acum, ea vrea să mai facă una (o dezbatere), pentru că a fost învinsă în seara asta, dar nu ştiu dacă vom mai face una”, a spus Donald Trump.

Echipa care lucrează pentru Kamala Harris în campania electorală pentru alegerile din Statele Unite a propus ca o altă dezbatere, a doua, între cei doi să fie organizată în octombrie.

Kamala Harris propune o nouă dezbatere

După dezbaterea cu Donald Trump, candidata democrată s-a întâlnit cu susținătorii săi. În fața acestora, Kamala Harris părea încrezătoare că a ieşit victorioasă, după confruntare. Ea a precizat că mai este de lucru până la victoria în alegerile prezidențiale.

„Cred că seara aceasta a evidenţiat pentru poporul american care este miza”, a adăugat democrata.

Imediat după încheierea confruntării, staff-ul său de campanie a transmis că vicepreședinta este pregătită pentru o nouă confruntare, respinsă de Donald Trump. Această nouă dezbatere ar veni în continuarea confruntării dintre candidații pentru funcția de vicepreședinte, Tim Walz şi JD Vance.

„Sub luminile rampei, poporul american a putut vedea alegerea cu care se va confrunta în această toamnă la urne: între a merge înainte cu Kamala Harris sau a merge înapoi cu Trump... Asta este ceea ce au văzut în această seară şi ceea ce ar trebui să vadă la o a doua dezbatere, în octombrie. Vicepreşedintele Harris este pregătită pentru o a doua dezbatere. Este oare şi Donald Trump?”, a declarat Jen O'Malley Dillon, preşedintele campaniei Harris-Walz.