Turcia NATO, Ucraina, Siria: hiperactivul preşedinte turc încearcă să profite din toate pentru a-şi îmbunătăţi imaginea.

Cu mai puţin de un an înaintea alegerilor prezidenţiale din 2023, preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, continuă să facă o diplomaţie îndreptată în toate direcţiile pe plan internaţional, făcând pe intermediarul între Ucraina şi Rusia, accentuând presiunea asupra Finlandei şi Suediei, candidate la NATO, şi ameninţând cu o nouă operaţiune militară în nordul Siriei, scrie Christophe Lamfalussy în La Libre Belgique.

O politică externă în forţă care, potrivit opoziţiei din Turcia, are drept scop să deturneze atenţia electoratului său de la inflaţia galopantă care apasă din ce în ce mai mult şi mai sigur pe puterea de cumpărare a gospodăriilor din ţară. Cifrele oficiale publicate luni estimează în iunie o inflaţie de 78,6%, ceva nemaivăzut de un sfert de secol şi, mai mult, aceste date sunt contestate de un grup de economişti independenţi turci, grupul de cercetare privind inflaţia (Enag), care evaluează inflaţia la 175,5% pe an.

Un sondaj MetroPoll publicat pe 30 iunie îl dă pe Erdogan perdant în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale faţă de patru potenţiali concurenţi. Cota lui de popularitate este în zona roşie de mai multe luni.

În consecinţă, Erdogan mizează pe internaţional, unde poate câştiga puncte. Atuurile sale sunt cele ale diplomaţiei turce: poziţia centrală a ţării între Est şi Vest, ancorarea sa istorică în lumea occidentală şi relaţiile mai recente pe care le-a format cu Rusia şi cu Iranul prin intermediul "planurilor de pace" în Siria. Încercând să profite de toate, diplomaţia turcă şi Erdogan merg uneori pe muchie.

O cale pentru grâul ucrainean

Paznicul strâmtorii Bosfor, Turcia negociază cu Rusia, Ucraina şi ONU pentru a crea un coridor maritim care să permită să se exporte grâul ucrainean de care lumea are atâta nevoie. Sunt negocieri dificile: forţele ruse au instaurat o blocadă navală a porturilor ucrainene de la Marea Neagră, în vreme ce autorităţile de la Kiev refuză să demineze apele portului Odesa. Pe 22 iunie, un cargou turcesc a fost autorizat de ocupantul rus să iasă din portul Mariupol cu o primă încărcătură. Dar negocierile par să se împotmolească şi pe 3 iulie, la cererea Kievului, autorităţile turce blochează cargoul rusesc Jibek Joli aproape de portul Karasu cu circa 4.500 de tone de grâu ucrainean furat.

Motorul relaţiilor internaţionale ale Ankarei a fost adesea comercial, după cum arată proiectul dezvăluit luni de Teheran, al unui consorţiu de întreprinderi turceşti, iraniene şi ruseşti pentru fabricarea de maşini individuale. Această alianţă industrială, dacă se concretizează, este o replică a acordului de la Astana încheiat de cele trei ţări pentru a crea "zone de securitate" în Siria.

În dosarul sirian, pentru Erdogan, singura umbră pe imagine rămâne susţinerea armatei americane pentru Unităţile de protecţie a poporului (YPG), coaliţia arabo-kurdă care a învins militar Statul Islamic. În virtutea unui acord cu Rusia, preşedintele Erdogan cere dreptul de a crea un culoar de securitate de 30 km în interiorul Siriei şi de-a lungul frontierei turce pentru a se proteja de "infiltraţiile kurde". El anunţă de mai multe săptămâni o nouă ofensivă contra YPG care riscă să provoace noi deplasări de populaţie în nordul Siriei şi să suscite mânia Statelor Unite.

Un blocaj în continuare posibil în NATO

Altă piatră de încercare cu occidentalii: aderarea Finlandei şi Suediei la NATO. Deşi a fost încheiat un acord de faţadă la începutul summitului NATO de la Madrid, cazul este departe de a fi rezolvat. Cele două ţări au semnat cu Turcia un memorandum în care se angajează să nu susţină YPG şi organizaţia Fetö, răspunzătoare pentru tentativa de lovitură de stat contra lui Erdogan în 2016. Ele confirmă de asemenea că PKK este o "organizaţie teroristă interzisă". Suedia, în special, ridică embargoul pe arme pentru Turcia. Dar cele două ţări nu s-au angajat în scris la Madrid să-i predea pe cei "73 de terorişti" pe care îi cere Erdogan. Ele acceptă să răspundă "rapid şi minuţios" cererilor de extrădare ale Turciei, trecând prin calea legală a justiţiei.

Semnarea protocolului de aderare de către ministrul finlandez al afacerilor externe, Pekka Haavisto, şi de omologul său suedez Ann Linde, este programată marţi la NATO, dar nimic nu împiedică Turcia să blocheze acest proces după aceea, de vreme ce textul trebuie aprobat de Parlamentele sau de guvernele celor 30 de ţări aliate. "Noi am spus da doar procesului de invitare a Suediei şi Finlandei", a avertizat preşedintele Erdogan la sfârşitul summitului de la Madrid. (Traducere: Gabriela Sîrbu, RADOR)