Dezastrele naturale şi omul au generat pierderi de 140 de miliarde de dolari în 2013
- Simona Tapalag ă
- 26 martie 2014, 11:34
Valoarea pagubelor economice cauzate de dezastre naturale sau produse de om a ajuns la 140 de miliarde de dolari în 2013, potrivit unui studiu realizat de Swiss Re, unul dintre cei mai mari reasigurători din lume.
Comparativ cu anul 2012, valoarea pagubelor economice s-a redus anul trecut, de la 196 de miliarde de dolari. În schimb, numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa a crescut de la circa 14.000 în 2012, la aproape 26.000 de persoane în 2013.
Pierderile acoperite de companiile de asigurări din întreaga lume se ridică la 45 de miliarde de dolari, în scădere faţă de cifrele consemnate în 2012, de 81 de miliarde de dolari. O bună parte din aceste pierderi au fost produse de inundaţii şi grindină.
În Europa, cele mai semnificative evenimente au fost inundaţiile care s-au produs în centrul şi estul continentului în perioada mai-iunie 2013 şi care au generat pagube însemnate în Germania, Cehia, Ungaria şi Polonia. Valoarea pagubelor economice s-a ridicat la 16,5 miliarde de dolari, iar valoarea pierderilor asigurate s-a cifrat la 4,1 miliarde de dolari.
La scurt timp, adică la finele lunii iulie 2013, au avut loc furtuni violente în Germania, care au generat pierderi de 3,8 miliarde de dolari.