Deținutul care a evadat din Spitalul ”Bagdasar Arseni” a fost prins. În 2016, acesta a pus pe jar toată Poliția Capitalei cu tâlhăriile sale

Sursa foto: Antena 3

Alexandru Dincă a evadat din Spitalul ”Bagdasar Arseni” chiar de sub nasul gardienilor, îmbrăcat fiind într-un halat de medic. Gardienii care îl păzeau, fiind considerat un individ extrem de periculos, nu și-au dat seama că cel care iese din salon este chiar deținutul Dincă. După ore bune de cătări, polițiștii l-au prins în zona pieței Matache.

Dar cine este deținutul care a evadat din Spitalul ”Bagdasar Arseni” .Cazierul judiciar al evadatului Dincă este atât de lung, încât se întinde pe nouă pagini. Începând cu 2009, Dincă figurează cu condamnări cu executare, toate pentru tâlhărie calificată.

Modul de operare al infractorului este unul singur, își abordează victimele, iar sub amenințarea unui briceag cu lama de zece centimetri își amenința victimele, copii de școală sau femei. De cîteva ori chiar și adolescenții i-au căzut victimă. Cazul i-au pus pe jar pe judiciariștii de la Poliția Capitalei care aveau în față un recidivist periculos care acționa violent.

Polițiștii spun că Dincă a și folosit cuțitul, victimele fiind transportate la spital pentru acordare de ajutor medical.

„Analizând circumstanțele personale instanța constată că inculpatul a fost condamnat în trecut pentru un număr de 18 infracțiuni din care 17 săvârșite cu violență și și-a petrecut majoritatea vieții în sistemul penitenciar”, a stabilit un magistrat român, când l-a condamnat pe Dincă.

Contopire de 23 de ani de închisoare

Ultima oară, Dincă a fost condamnat în 2018, de Judecătoria Sectorului 1 și Tribunalul București. La final, judecătorul a adunat toate pedepsele din perioada 2016-2018 și a decis că infractorul să stea după gratii 23 de ani și zece luni.

Evenimentul Zilei a selectat doar câteva fapte comise de infractorul periculos în perioada menționată mai sus.

Pe data de 22.06.2016, victima, o persoană de sex masculin se afla pe scările rulante de la pasajul din Piața Obor. Dincă s-a apropiat de țintă și l-a întrebat cât e ceasul. Apoi a scos cuțitul pe care i l-a pus în piept.

„În fața instanței, persoana vătămată a arătat că i-a dat inculpatului telefonul de frică, întrucât acesta se îndrepta amenințător către ea și părea că dorește să o bruscheze, precum și că pe drum i-a arătat la un moment dat un obiect care părea a fi un briceag, spunându-i să nu îi fie teamă că dacă voia îl folosea de la început”, se arată în sentință.

Telefonul l-a vândut cu 50 de lei în Piața Obor, fiind recuperat de polițiști și predat victimei

O altă faptă a avut loc în Sectorul 1, pe data de 17 iunie 2016. În apropierea Parcului Regina Maria, din București, tâlharul l-a observat pe un tânăr care vorbea la telefon și pe care l-a urmărit pe o distanță de aproximativ 150 de metri.

Sub amenințarea unui briceag, victima fiind deposedată astfel de suma de 130 de lei și un telefon mobil.

A tâlhărit doi elevi

Tot pe raza Sectorului 2, pe data de 23 iunie 2016, Dincă a tâlhărit doi elevi care veneau de la școală.

„I-a amenințat pe aceștia, cu ajutorul unui briceag pe care îl avea asupra sa, că îi va tăia, înțepându-l totodată în coapsa piciorului drept pe numitul ***, pe fondul stării de frică, provocată de acțiunea inculpatului, partea vătămată *** scoțând din buzunar un telefon mobil marca Apple I-Phone 6 Plus, pe care inculpatul i l-a smuls din mână, iar martorul *** a scos la rândul său, din buzunar un telefon mobil marca Nokia, model vechi, pe care inculpatul nu l-a luat, nefiind interesat de respectivul bun”, se arată în sentința de condamnare.

La scurt, timp elevul care a fost împuns cu cuțitul în picior a reușit să sune la 112, de pe telefonul unui trecător. El a fost transportat la spital de un echipaj SMURD, pentru acordarea ajutorului medical.

În sentință, judecătorul a notat că Dincă este un infractor foarte periculos.

„În ceea ce privește persoana inculpatului, trebuie observat că acesta nu se află la primul conflict cu legea penală, din fișa sa de cazier judiciar rezultând că, până în prezent, inculpatul a suferit foarte multe condamnări la pedepse privative de libertate, încă din timpul minorității, tot pentru infracțiuni de violență, faptele din prezenta cauză fiind comise, de altfel, în stare de recidivă postexecutorie, la aproximativ două luni după ce acesta fusese liberat la termen din executarea unei pedepse de 7 ani și 10 ani închisoare”, se arată în sentință.

Tâlhărie cu înjunghiere

Seria tâlhăriilor violente au continuat tot pe raza Sectorului 2, din București. În seara zilei, de 20 iunie 2016, în jurul orei 20.00, Dincă a atacat din nou.

„În timp ce acesta se deplasa singur pe Calea Plevnei, în apropierea imobilului cu nr. 54, și, sub amenințarea unui briceag, pe care l-a folosit producându-i o excoriație de aproximativ 1 cm , i-a cerut să scoată din buzunar telefonul mobil și celelalte obiecte, după care, i-a sustras telefonul mobil marca Samsung Galaxy S5, suma de 10 lei, un pachet de țigări și căștile audio”, se arată în rechizitoriu.

Pentru această faptă, Dincă a primit opt ani de închisoare.