Ti se rupe inima când vezi o frumuseţe de fată care este infirmă şi caută cu disperare un loc de muncă. Şansele ei sunt şi mai mici pentru că locuieşte într-un sat, la 9 km de Târgovişte, iar toţi angajatorii se gândesc că nu va putea veni zilnic la lucru din cauza infirmităţii.


FOTO;Roxana își iubește copilașii ca pe ochii din cap



Cum a rămas fără picior

„Aveam 10 ani, s-a întâmplat după un antrenament de karate, când am alunecat pe iarbă. Fără prea multe consultaţii, mi s-a pus piciorul în ghips pentru trei luni”, ni s-a destăinuit Roxana Murgu. La scoaterea ghipsului, s-a constatat că avea oasele sfărâmate şi făcuse infecţie osoasă. A fost adusă la Bucureşti, la Spitalul Grigore Alexandrescu, iar după cinci intervenţii chirurgicale, verdictul a rămas definitiv: amputare. „Zile întregi plângeam şi mă gândeam cine o să mă mai iubească, cum voi reuşi să termin şcoala. Au trecut 20 de ani de atunci, de când sunt infirmă”, spune Roxana, care a strâns din dinți pentru a termina un liceu și o facultate, devenind inginer.

„Iubirea învinge totul”

În anul doi de facultate, Roxana l-a întâlnit pe Bogdan, care lucra ca barman. După două luni, erau deja căsătoriţi cu acte în regulă. „A fost dragoste la prima vedere”, îşi aminteşte el. O umbră de tristeţe i se aşterne pe chip când este întrebat cum a reuşit să ţină piept răutăților celor care l-au judecat pentru decizia de a se căsători cu o infirmă: „Nu m-a afectat ce mi-au spus prietenii, dar faptul că părinţii mei nu au vrut să mai vorbească cu mine m-a durut. Nu au venit nici la nuntă, nici la botezul copiilor”.

Ăsta e curaj, într-adevăr! Să fii infirmă de un picior, dar să nu eziţi să naşti doi copii. „Avem doi băieţi, de 4 şi de 8 ani. Niciodată nu m-au întrebat de ce eu am un singur picior. S-au obişnuit cu mine, dar și eu cu ei. Când ies la joacă, mai alerg și eu, în cârje, după ei…”, spune Roxana.

Este inginer în industria alimentară

Povestea Roxanei e impresionantă: „Aş face orice pentru un loc de muncă. Sunt inginer cu diplomă în alimentaţie. Am băgat CV-uri peste tot, dar nu am primit niciun răspuns. Ştiu să introduc date de validare în – tr-un sistem computerizat, să fac facturi, să completez borderouri de încasare şi bilete la ordin către bănci. La multe joburi se cere experienţă, dar, sincer, dacă nu mă angajează nimeni, cum să capăt experienţă?”. Tânăra își pledează cauza cu ochii în lacrimi: „Trăim din salariul soţului meu şi alocaţiile copiilor. Locuim în aceeaşi curte şi aceeaşi casă cu mama mea… Pentru a fi angajată mai ușor, am luat chiar și un credit de la bancă, bani cu care mi-am luat o maşină adaptată nevoilor mele. Deci, pot ajunge oriunde la muncă. Fac orice să le ofer o viaţă mai bună copiilor mei!”.