De ceva vreme mă bătea gândul să vă scriu povestea vacii, autoare a unor multiple infracțiuni de vătămare corporală gravă, comise toate cu intenție.

Nu-i de râs. Întâmplarea de mai jos s-a petrecut în urmă cu câțiva ani pe drumul de mare viteză ce leagă Bucureștiul de Alexandria. Oricum aș scrie-o, sunt convinsă că se vor găsi cârcotași care vor spune că bat câmpii, așa că vă avertizez din capul locului : nu e ficțiune. E doar ghinion, sau noroc. Depinde din ce sens privești.

Hai cu povestea, că mă lungesc. Într-un sat ce șerpuiește pe marginea șoselei și nu e mai lung de două borne de kilometraj, locuia un om. Rămâne un anomin, pentru că soarta lui nu ne privește momentan. Într-un bloc cu patru etaje din cartierul Rahova își ducea viața un alt om, fericit nevoie mare. Avea mașină nouă, cu care abia aștepta să se laude în satul natal, din care plecase ca să scape de tractor și căruță. În Alexandria, mai pe la periferie, se chinuia să supraviețuiască cel de-al treilea om. Era distribuitor de țigări. Nefumător, sărac și trist, conducea un Fiat Transporter, ruginit, vechi și expirat. Genul de mașină la care strâmbă din nas chiar și colectorii de fiare vechi. Dar ce altceva putea fi mai potrivit să transporte moartea din pachetele de tutun, decât o mașină care urma să-și dea duhul? E lungă introducerea, dar absolut necesară, ca să înțelegeți povestea. Hai să ne întoarcem la primul sat, cel atât de scurt că n-apuci să te dezmeticești unde începe și de ce se termină. Peste drum de casa primului om, locuia un țigan burtos, simpatic și guraliv, ce n-avea altă treabă decât să caște gura la tot ce-i trecea prin fața ochilor. Ultimul personaj, și cel mai important, l-am păstrat la final : văcuța Ileana. Mare, grasă, lăptoasă, împreună cu stăpânul ei – nea Ion. Ileana locuia în câmp, la marginea satului despre care nu mai am ce să spun. Din când în când, nea Ion o aducea acasă pe văcuță, din motive doar de el știute. În ziua cu pricina, vaca Ileana era pe drumuri. Se mai întindea plictisită după câte o păpădie răsărită pe margini de șanț, gândind la soarta ei tristă și la ghinionul de a se fi născut vacă. Își dorea să fi fost cioară : liberă și nemuritoare. Așa credea ea despre ciori, nu puneți întrebări.

Ca s-o scurtez, în ziua aia Ileana era mai abătută ca de obicei. Pasămite avea ea un gând rău. Tot trăgea să se întoarcă în câmp, dar nea Ion nu-i da pace. În timpul ăsta, primul om se pregătea să plece la muncă. Era deja târziu, șeful avea să-l amenințe iar cu restructurarea. Cine m-a pus să beau până la 4 ? Na, că așa îmi trebuie! Plin de mustrări, omul nostru a apăsat furios pedala accelerației și a ieșit cu spatele, fără să se asigure, pe șoseaua care deja se aglomerase. Dinspre București, gonea fericitul din Rahova, în mașina lui cea nouă. Adulmeca adânc mirosul de plastic al bordului și îi jucau ochii în cap de frumusețea volanului și a schimbătorului de viteze. Deodată, în față îi apare un fund de Dacie, ce amenința să îl lovească în plin. Disperat, fericitul se hotărăște să-l evite pe nesăbuitul care întârziase la muncă, virând brusc și intrând pe banda din sens opus.

Numai că Dumnezeu avea alte planuri cu eroii noștri. Din contrasens se apropia amenințător, rabla ce transporta țigări. Părea gloaba lui Harap Alb renăscută după ce a mâncat jăratic. Gonea cu 80 de km la oră, fără să-i pese că urmează să se ciocnească de mașina fericitului din Rahova. S-au evitat în ultimul moment, dar cu ce preț? Săracul din Alexandria, mânându-și rabla, a virat brusc dreapta, spre șanțul din marginea drumului. În secundele alea, omul își făcuse un calcul cinic: decât să facă praf mașina nouă a bucureșteanului, mai bine intra în șanț. Un picior sau o mână ruptă îl costau mai puțin.

Numai că în drumul către șanțul salvator a apărut o nouă piedică : vaca Ileana, legată de brațul lui nea Ion.

Din nou, nefericitul din Alexandria are de luat decizii rapide. Ce să lovească – omul sau vaca? Biata Ileana! Nu mai bine se năștea ea cioară? Liberă și nemuritoare. A primit lovitura direct în pântece. Minune! Zbura, deși nu avea aripi. Unde anume nu mai conta. Doar că o cam jena mâna lui nea Ion smulsă din umăr ce-i atârnă la găt, fără viață.

Îmbătată de adrenalina momentului, vaca Ileana nu l-a observat pe țiganul cel burtos, proaspăt bărbierit și ieșit la căscat gura pe marginea drumului. Absolut fără intenție, Ileana i-a fracturat maxilarul cu copita din față și i-a retezat câteva coaste cu cele din spate. Bietul țigan, a căzut pleașcă la pământ. Ileana era de neoprit. O cam luase frica. Cum pui frână în zbor? Cum mă opresc? Nu vreau să mor! Gânduri inutile. Ileana trebuia să moară. Dar nu oricum, ci pe capota unei mașini nou nouțe, conduse de un fericit din Rahova.

Final: vaca Ileana și-a găsit sfârșitul izbindu-se de parbrizul mașinii de care vă ziceam mai sus. Capul ei bălțat și coarnele frumos arcuite au aterizat în sternul omului a cărui fericire încetase brusc: vacă proastă. De ce pe mașina mea? De ce??? Vătămatul era cât pe-aci să plece pe ultimul drum la braț cu vaca Ileana. Doar că eroina noastră voia să meargă singură. Era scârbită de oameni. Chiar si de nea Ion, a cărui mână zăcea uitată în mijlocul drumului.

Vă las în valea acestei stinse plângeri

Orice sfârşit vesteşte-un început,-

Mă duc eu primul sunt mai priceput,

Să pun din vreme şeile pe îngeri. (Teodor Pâcă).