Paula Seling a încercat să își țină departe de lumina reflectoarelor viața privată, dar nu a reușit să ascundă divorțul. Artista a povestit că i-a fost greu să se adapteze după separarea de soțul ei, dar că nu a avut altă variantă.
Paula Seling a recunoscut că are momente în care cedează și că simte că nu mai poate continua, dar că muzica o ajută. Ea a recunoscut că a trecut cu greu peste divorțul de Radu Bucura și că a fost nevoită să accepte că relația nu mai poate continua.
„Uneori am senzația că sunt cel mai slab om de pe planetă și uneori mă scutur de toate incertitudinile și nesiguranțele, și merg mai departe, și mă urc pe scenă, și-mi dau seama că a necesitat o forță mare să faci abstracție de orice fel de alte greutăți, să te urci pe scenă și să dăruiești tot publicului tău și asta probabil că necesită o oarecare forță.” a spus Paula Seling.
Paula Seling a mai spus că a preferat să nu vorbească foarte mult despre familia ei pentru a o proteja și că a pierdut foarte mult în carieră din cauza acestei decizii.
„O piedică foarte interesantă a fost când – toată lumea știe că eu sunt genul de persoană care protejează viața de familie și, în general, nu îmi place să vorbesc despre lucrurile personale sau, dacă vorbesc, vorbesc lucruri cât mai senine și deschise, pentru că eu consider că nu este „vina” familiei mele sau oamenilor dragi mie că sunt familie de persoană publică. Și au fost momente când s-a condiționat discuția sau promovarea unor materiale pe care le scoteam de vorbitul despre lucruri personale și atunci am refuzat și am plecat mai departe”, a mărturisit Paula Seling.
Schimbarea Paulei Seling după divorț
Paula Seling a mai recunoscut că i-a fost greu să se adapteze după divorț și că s-a confruntat cu noi situații, dar că a trecut peste tot.
„O schimbare radicală a fost sau schimbări radicale s-au întâmplat în ultimul an. De anul trecut până acum, când a trebuit să mă adaptez noului mers al lucrurilor și să găsesc soluții pentru toate problemele. Din fericire, repet, am avut oameni, echipa mea alături care m-a ajutat foarte mult să adaptez lucrurile cât mai repede și să pot să merg mai departe. Alte schimbări au fost când m-am mutat, spre exemplu, definitiv la București din Baia Mare, copil fiind, și mi-a fost greu să mă adaptez, dar până la urmă am reușit.” a declarat Paula Seling pentru Unica.