OPINIA CITITORULUI. Despre valabilitatea referendumului
- Ion Sebastian
- 20 august 2012, 02:06
În spaţiul public se discută despre modul, adică scorul votului cu care se va decide de către CCR valabilitatea (validarea) sau nevalabilitatea (invalidarea ) referendumului pentru demiterea preşedintelui.
Chiar CCR, despre care presa presupunea că va discuta explicit această problemă şi că va lua o decizie în acest sens la şedinţa din 14 august 2002 la care au participat toţi cei nouă judecători, a răspuns indirect acestei chestiuni căci din referirea CCR, rezultă în mod implicit, prin două citări ale textului de lege care reglementează problema, că nu are de luat nici-o decizie speciala, lucrurile fiind complet reglementate în art 47 alin.(1), din Legea de funcţionare a CCR. Astfel, în comunicatul din 14 august 2012, CCR precizează:Prin urmare, cu majoritate de voturi, Plenul Curţii Constituţionale a decis:" 1.Hotărârea nr.3 din 2 august 2012 a fost dată în materia soluţionării contestaţiilor introduse în legătură cu procedura referendumului şi nu în materia valabilităţii referendumului, asupra căruia Curtea urmează a se pronunţa în baza art.47 alin. (1) din Legea nr.47/1992. 2. Completarea operată de judecătorul-raportor nu influenţează şi nu poate influenţa hotărârea pe care CCR urmează să o adopte conform art.47 alin.(1) din Legea nr.47/1992." Textul articolului invocat este: Art.47. - (1) Plenul CCR decide cu o majoritate de două treimi asupra valabilităţii referendumului. (2) Hotărârea CCR stabileşte dacă a fost respectată procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia. ( 3) Înaintea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, hotărârea CCR se prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună. Adică art 47 din legea 47 a CCR, articol care nu poate fi modificat de Curte, la alin.(2) rezolvă problema respectării procedurii şi confirmă rezultatele acestuia adică confirmă anunţul BEC care a anunţat după terminarea numărătorii cvorumul, numărul participanţilor în valoare absolută şi în procent din cvorum, numărul de DA , numărul de NU şi numărul de voturi nule, rezultând că la alin (1) supune la vot efectul legal al acestui Referendum, adică dacă cvorumul a fost atins şi numărul de DA este majoritar referendumul validează demiterea Preşedintelui, iar dacă nu s-au realizat aceste condiţii Preşedintele revine la Cotroceni. Este deci clar că pentru demiterea Preşedintelui este nevoie de cel puţin şase din nouă judecători să constate că s-au îndeplinit condiţiile de demitere, în caz contrar aceste condiţii nefiind îndeplinite Deci dacă nu se obţine această majoritate pentru valabilitate (validare), nu rezultă nimic altceva decât nonvalabilitatea referendumului. Pe de altă parte doresc să subliniez cu toată fermitatea că nici nulitatea referendumului şi nici orice altceva legat de soluţia acestuia cum ar fi repetarea, trimiterea la Parlament să decidă asupra validităţii (invalidităţii) şi orice altceva, nu poate fi supus deciziei CCR, conform Constituţiei şi legii acesteia de functionare. Referendumul, din punct de vedere al CCR, ori este valabil ori nu . Tertium non datur. Referendumul, din punct de vedere al Curţii Constituţionale, ori este valabil, ori nu.