Așa se face că pe 11 august 1942 în piața centrală din Leningrad se spune că au fost peste o mie de muzicanţi, unii îmbrăcaţi în uniformă militară şi cu puşca la spate, dar cu vioara sau tuba în mâini, alţii veniţi din cine ştie ce bunkere, sau de la fortificaţii. Nu se mai ştie cine a dirijat, istoria este ingrată uneori, probabil, cu siguranță, tot Karl Eliasberg, că nu creșteau dirijorii de geniu peste tot! Muzicienii, slabi și palizi, aproape morţi de foame, dar cu ochii la dirijor! La semnalul baghetei dirijorului muzica s-a ridicat puternică şi triumfătoare şi a acoperit zgomotul ucigaş al frontului, aflat nu departe.
Se spune că pe linia frontului s-a făcut tăcere. Ruşii şi germanii au lăsat tancul şi mitraliera, puşca şi aruncătorul de flăcări. Toţi ascultau muzica insprată din viaţa lor, din realitatea lor, războiul, blocada Leningradului.
Peste tăcerea acoperită doar de muzica inspirată, au rămas în legendă cuvintele unui general german de tancuri, aflat şi el pe linia frontului, cuvinte adresate ordonanţei sale: "Vezi, Hans, Orfeu avea dreptate, muzica îmblânzeşte cele mai periculoase animale!" a spus generalul arătând către tancurile "Tiger" rămase tăcute şi nemişcate. Imensele maşini de război cu nume de fiară de pradă, ascultau muzica... de fapt echipajele lor!
Muzica... ce metafizică emoţională și extrem de importantă! S-au scris sute de cărţi despre puterea muzicii. Muzica care înalţă, cea care vindecă, muzica de dans, de balet, de jale, muzica care înebuneşte, sau ucide! Să ne amintim de legenda urbană a lui “Gloomy Sunday” sau “Hungarian Suicide Song”. Compusă de Rezsö Seress în 1933, melodia este atât de depresivă, încât, se spune, că mai multe persoane s-au sinucis, după ce au ascultat-o!
Ne puteți urmări și pe Google News
Mie nu îmi place Şostakovici, dar admir “Leningradskaia” mai ales pentru povestea ei. Dintre ruși, îmi place Borodin! Simfonia a doua, în special, Bokatârskaia, care m-a însoțit pe întinderile Asiei. Dar, recent, de câțiva ani, am descoperit muzica epică care îmbină simfonismul cu modernismul fără a pierde melodia. O muzică simfonică eroică, dinamică, melodioasă, care după cum spune formația mea preferată ”Two Steps From Hell”: ”Music Makes You Braver”, ceea ce nu este departe de crezul Prietenilor Muzicii. Iar partea vocală, corală, a pieselor este în limba latină. Una dintre limbile de foarte mare putere. Demonii ascultă numai de poruncile date în limba latină – spune ”Malleus Maleficarum”.
Probbil că concertele în aer liber o să devină o obișnuință, din cauza distopiei sanitare. Nu este același lucu cu o sală de concert, coardele pierd din sensibilitate, alămurile sună prea ascuțit, percuția prea neinspirată. Execuția unei piese simfonice în aer liber cere multă forță, mult mai mulți muzicieni ca în sală, și o rescriere a partiturilor.
Acum o să mă duc să ascult puțină muzică compusă de TSFH, neapărat ”Blackheart”, poate și Immediate Music sau Instrumental Core dar nu înainte să vă fac părtași de o informație interesantă, am găsit-o în emailul meu.
Recomandările noastre
