După ce Parlamentul României a emis Legea 221/2009, prin care foştii deţinuţi politic din perioada regimului comunist au putut solicita în instanţă acordarea de despăgubiri financiare, pe rolul instanţelor au apărut şi dosare în care foşti informatori ai Securităţii, condamnaţi iniţial pentru delicte politice, cer despăgubiri de sute de mii de euro.

Un astfel de caz este cel al preotului Ştefan Roşu din Turda care, deşi a fost un informator zelos al Securităţii, cere despăgubiri de 116.700 de euro. Preotul Roşu este descris de securiştii cu care a acceptat să facă o înţelegere ca fiind un informator “corect şi sincer".

Într-o notă întocmită de locotenentul major de securitate Vasile Iozsa, preotul Roşu este deconspirat ca şi informator al Securităţii după ce s-a întors din închisoare. "Din anul 1953 este agentul organelor noastre având dosarul personal 3296. Pe baza materialelor informative furnizate au fost trimişi în instanţă şi condamnaţi numiţii Popa Luca, la zece ani, şi Chira Veronica, la şase ani închisoare. În munca cu organele noastre a dovedit corectitudine şi sinceritate. Este un agent bun", notează ofiţerul de securitate.

Preotul informator

Anul 1953, pomenit de securitul Iosza, coincide cu anul în care preotul Ştefan Roşu s-a întors din închisoare. Cu un an înainte, preotul a fost ridicat de acasă, din localitatea Cacova Ierii, judeţul Cluj, de către Securitate şi dus la Cluj pentru anchetă.

"În seara de 15 august, am fost ridicat de acasă din Cacova Ierii, unde eram preot. Am fost arestat de Securitatea din Iara, rămănându-mi acasă soţia şi trei copii minori. Am fost acuzat că i-aş fi îndemnat pe credincioşii din parohia mea să nu se înscrie în colectiv, fiind acuzat că sunt şi membru al Partidului Naţional Ţărănesc", spune Ştefan Roşu, care acum are 92 de ani.

Preotul a fost închis în perioada 16 august 1952 – 9 septembrie 1953 şi cere despăgubiri de 116.700 de euro pentru perioada de detenţie. Roşu s-a ferit să pomenească despre colaborarea cu Securitatea, dar descrie în amănunt chinurile la care a fost supus în perioada de detenţie.

"Am fost triaţi, cei bătrâni la zarzavaturi, iar cei tineri la canal. Condiţiile de viaţă erau grele, dormeam câte 80 de persoane într-o baracă cu pereţii de scândură, iar noaptea aproape îngheţam de frig. Nu aveam medici, infirmiere, hrana era puţină, iar munca normată. De la canal am fost transferat la colonia Galeş, iar de aici la Colonia Peninsula unde condiţiile erau foarte dure, trebuia să încărcăm cu mâinile piatra în vagoane", mai spune preotul Roşu, care a fost citat la următorul termen de judecată pentru a declaraţii referitoare la cele două persoane pe care le-ar fi turnat la Securitate.

PERSONAJ

De la deţinut politic la informator zelos

Un alt caz este cel al lui Ilie Buzan, care a decedat în 1998. În numele acestuia, procesul a fost deschis de soţie care solicită aproximativ 250.000 de euro. Buzan fost condamnat în anul 1959 la şapte ani de închisoare pentru înşelăciune în dauna avutului obştesc.

Concret, la vremea respectivă Ilie Buzan era student la Facultatea de Chimie din Cluj şi a fost acuzat de către regimul comunist că şi-a ascuns originea socială: la rubrica tată a completat muncitor pe când acesta era moşier expropriat.

Ilie Buzan a fost arestat în perioada 9 iulie 1959-31 iulie 1962. După ce a ieşit din închisoare a susţinut examenul de licenţă şi s-a angajat la Fabrica de Medicamente Terapia din Cluj-Napoca.

Pe fostul deţinut politic îl regăsim începând cu anii ´70 pe listele de informatori ai Securităţii Cluj, cu numele de cod “Vali Teodor". În calitatea lui de şef de secţie la fabrica de medicamente, Securitatea avea nevoie de informaţii despre persoane care ar dori să pună în pericol securitatea instalaţiilor, întreprinderea fiind considerată strategică.

Între notele furnizate de “Vali Teodor", multe se referă la faptul că unii muncitori consumau alcool în timpul serviciului sau la faptul că alţii, din neatenţie, aruncau la canal şarjele cu substanţele medicamentoase. O notă a Securităţii Cluj din anul 1972, arată că Buzan nu a fost folosit la adevărata lui valoare. “Din discuţiile purtate cu informatorul a rezultat că în ultima perioadă de timp nu a fost folosit la posobilităţile lui reale", se arată într-un raport întocmit de ofiţerul de securitate.

Alcoolul şi indisciplina

După ce Securitatea i-a arătat încrederea, notele semnate de "Vali Teodor" au început să curgă în fiecare săptămână. "În ziua de 4 septembrie 1973, tov. operatori chimişti K.C. şi B.I. au avut de furnizat o şarjă declarată necorespunzătoare. În timpul operaţiunii o parte s-a scurs la canal deoarece robinetul de golire al aparatului în care se făcea filtrarea nu a fost bine închis", se arată în raportul informatorului Ilie Buzan.

O altă notă se referă la consumul de alcool al muncitorilor din secţia pe care o conducea. "În cadrul secţiei de pantotenat de calciu, în afară de C.N., consumă alcool în timpul programului în mod repetat, şi numiţii D.I. şi P.M. Aceştia părăsesc în mod nejustificat instalaţiile, creând astfel stări de pericol şi astfel nu se poate conta pe ei", mai arată Ilie Buizan într-o altă notă.

Securitatea Cluj a renunţat la serviciile acestui informator abia în anul 1987 când s-a îmbolnăvit de TBC, iar din cauza concediilor medicale prelungi nu a mai mers la serviciu.

ÎN CIFRE

Despăgubiri maxime de 10.000 de euro

Legea 221/2009 a fost emisă în scopul acordării unor despăgubiri financiare persoanelor care au avut de suferit cu adevărat, în urma prigoanei regimului comunist din anii 1948-1989. La momentul respectiv, parlamentarii au estimat că suma totală care va fi plătită ca şi compensaţii pentru anii grei de puşcărie făcuţi de unii dintre români era de doar un milion de euro, estimare care nu s-a adeverit deoarece în instanţe au fost înregistrate mii de dosare deschise de nepoţii celor persecutaţi, în foarte puţine cazuri, de cei aflaţi în suferinţă.

Cum sumele acordate de instanţele de judecată erau de la caz la caz sau de la judeţ la judeţ, de ordinul sutelor de mii de euro, Guvernul a emis Ordonanţa de Urgenţă 62/2010, de modificare a Legii 221/2009, în baza căreia suma maximă admisă la plată a fost limitată la 10.000 de euro, în cazul persoanei care a suferit condamnarea şi de 5.000 de euro pentru soţul/soţia supravieţuitoare şi descendenţii de gradul 1. În cazul nepoţilor, aceştia pot solicita despăgubiri în valoare totală de maxim 2.000 de euro.