Continuă bâlbâielile pe tema documentului semnat de USL şi de Consiliul Naţional al Societăţii Civile (CNSC).
După ce alaltăieri declara că USL nu a avut nimic împotriva anexei care prevedea desfiinţarea DNA, a ANI şi a CCR, ieri, colonelul în rezervă Mircea Dogaru, preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), s-a răzgândit.
Acesta a remis presei un comunicat prin care subliniază USL şi CNSC au semnat doar "un acord de principiu", care "avea ca scop demolarea regimului Băsescu, restabilirea democraţiei constituţionale şi recucerirea libertăţii poporului român".
Mai mult, susţine acesta, "timpul nu le-a permis liderilor USL să-şi exprime poziţia decât la data de 14 iulie". "La mitingul organizat pe 14 iulie, din partea USL ne-a venit un document pe o jumătate de pagină, pentru care am semnat de primire", explică el. Cu doar o zi înainte, acelaşi Dogaru declara cu totul altceva: "Materialul este din ianuarie, l-am discutat cu liderii USL până în luna aprilie, urmând să-l semneze ei atunci. Lista a rămas neschimbată, iar ei l-au semnat, iar o parte din obiective au fost îndeplinite", spunea acesta pentru "Gândul". "Ei au avut patru luni acordul la dispoziţie, l-au semnat şi nu au avut nicio obiecţie".
O posibilă explicaţie a acestei schimbări complete de poziţie ar putea fi faptul că joi, după apariţia în presă a documentului, a avut loc o nouă întâlnire între reprezentanţii USL şi cei ai CNSC, după cum CNSC însăşi anunţă, într-un comunicat de presă.
Copy-paste loveşte şi aici
Contestat sau nu, şi acest document pare să aibă probleme cu ghilimelele. Coaliţia pentru Mediu din România a anunţat ieri că nu a aderat la un asemenea pact, deşi numele său este menţionat în el.
CMR mai semnalează că pasaje întregi din document "sunt copiate din documentul de poziţie Soluţii, nu probleme!, cu privire la chestiunile de mediu, elaborat în februarie 2012 de CMR şi transmis atât guvernelor Boc, Ungureanu şi Ponta, cât şi mass-media".
Crin Antonescu, preşe dintele interimar al României, a admis că a luat el însuşi parte la discuţiile cu reprezentanţii CNSC. "Am participat la cadrul discuţiilor, la idee, şi ştiu că au o listă care urmează să fie supusă, până la începutul campaniei parlamentare, pe nişte puncte cerute de oamenii aceştia. Deci, nu înseamnă că Victor Ponta sau Daniel Chiţoiu sau Daniel Constantin au semnat că vor desfiinţa aceste instituţii", a spus preşedintele interimar.
După ce iniţial a declarat că liderii USL ştiau ce semnează, ieri, preşedintele SCMD, Mircea Dogaru, s-a răzgândit subit
Crin Antonescu l-ar vrea pe Andrei Chiliman afară din PNL
Liderul liberal îi face primarului aluzii la DNA
Andreea Udrea
Scrisoarea deschisă prin care Andrei Chiliman îi cerea explicaţii preşedintelui interimar al PNL, Daniel Chiţoiu pentru semnarea protocolului cu Consiliul Naţional al Societăţii Civile (CNSC) l-a iritat pe Crin Antonescu.
Într-o emisiune televizată, preşedintele interimar a afirmat că pentru acest gest, Andrei Chiliman merită dat afară din PNL. În plus, în contextul discuţiei despre acordul semnat cu CNSC, care prevedea, printre altele, desfiinţarea DNA, ANI, CCR, CNSAS, Antonescu nu s-a sfiit să trimită o săgeată înspre primarul Sectorului 1.
"Îmi doresc din tot sufletul ca domnul Chiliman să fie mulţumit de funcţionarea DNA, pentru că poate, odată şi-odată, DNA îi va lua pe toţi pe care trebuie să îi ia la întrebări", a spus Antonescu.

Crin Antonescu: „Sper ca actuala conducere să-l trimită pe domnul Chiliman în afara PNL” FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU
În schimb, preşedintele interimar al PNL Bucureşti, Eugen Nicolăescu a declarat că primarul Sectorului 1 este o "mare dezamăgire", dar în ciuda acestui fapt, conducerea PNL nu îl va sancţiona în niciun fel.
Disputele politice dintre Andrei Chiliman şi Crin Antonescu sunt de notorietate. Doar cu două luni înainte de alegerile locale din iunie, Crin Antonescu l-a mazilit pe Andrei Chiliman din fruntea PNL Bucureşti.
Motivul lui Antonescu: în contextul împărţirii candidaturilor pentru alegerile locale din USL, Chiliman ar fi cedat sectorul 6 PSD-ului, acolo unde preşedintele PNL l-ar fi vrut candidat pe Rareş Mănescu.
Acesta ar fi urmat să fie instalat ulterior în fruntea PNL Bucureşti. După ce a cochetat cu ideea părăsirii partidului, Chiliman a candidat din nou la Primăria Sectorului 1 din partea PNL, câştigând detaşat. 
Citiţi şi:

  • Antonescu: Sper ca actuala conducere să-l dea afară pe Chiliman din PNL
  • Andrei Chiliman îi cere socoteală lui Daniel Chiţoiu privind semnarea protocolului cu CNSC. Atac voalat la Crin Antonescu
  • Preşedintele interimar al PNL, Daniel Chiţoiu, spune că a semnat "un calendar"

Te-ar putea interesa și: