La peste trei decenii de la dezastrul nuclear, s-a descoperit că ciupercile sălbatice din Germania poartă amprenta Cernobîl.

Circa 95% dintre probele de ciuperci sălbatice colectate în Germania în ultimii şase ani au prezentat încă un nivel de contaminare radioactivă în urma dezastrului nuclear de la Cernobîl din 1986, acesta nedepăşind însă limitele legale, a anunţat vineri autoritatea germană de reglementare în domeniul siguranţei alimentare, informează Reuters.

Concentraţii ridicate de izotopi de cesiu-137 şi cesiu-134 ce poartă semnătura caracteristică exploziei de la Cernobîl au fost identificate cu precădere în sudul Germaniei, potrivit Oficiului Federal German pentru Protecţia Consumatorilor şi Siguranţă Alimentară (BVL).

Niciuna dintre cele 74 de probe testate nu a depăşit, însă, limita legală de 600 becquereli de radiaţie pe kilogram.

Reactorul de la Cernobîl, situat în prezent pe teritoriul Ucrainei, a aruncat în atmosferă tone de deşeuri nucleare, răspândind radioactivitate în zone extinse ale continentului şi provocând o creştere a numărului de cazuri de cancer în regiunea limitrofă.

BVL a notat că materialul radioactiv a rămas în păduri deoarece ecosistemele acestora au reciclat în mod eficient substanţele nutritive, ciupercile sălbatice prezentând contaminare pentru o perioadă mult mai mare comparativ cu alte produse agricole.

Temerile cu privire la impactul pe termen lung al dezastrelor nucleare au alimentat opoziţia opiniei publice faţă de energia nucleară, iar în Germania au condus la decizia de a renunţa total la aceasta, la scurt timp după accidentul de la centrala Fukushima din Japonia, în 2011, notează DPA.

Explozia de la Cernobîl, unul dintre cele mai mari dezastre ale istoriei recente

Pe 26 aprilie 1986, la ora locală 01.23, reactorul nr. 4 al centralei de la Cernobîl, aflat la circa 100 km nord de Kiev, a explodat în cursul unui test de siguranţă.

Timp de zece zile, combustibilul nuclear a ars, degajând în atmosferă elemente radioactive care au contaminat, potrivit anumitor estimări, până la trei sferturi din Europa dar în special Ucraina, Belarus şi Rusia, pe atunci republici sovietice.

Autorităţile sovietice au încercat să ascundă accidentul, Mihail Gorbaciov vorbind public despre el abia pe 14 mai.

Potrivit documentelor de arhivă publicate luni de Serviciul ucrainean de securitate (SBU), cel puţin trei pene s-au produs în centrala de la Cernobîl în 1982 şi 1984, dar autorităţile sovietice le-au trecut sub tăcere.

Centrala de la Cernobîl, precum şi cele de la Leningrad şi Kursk (Rusia), care aveau toate acelaşi tip de reactoare, "sunt cele mai periculoase în ceea ce priveşte exploatarea lor, ceea ce poate avea consecinţe ameninţătoare", potrivit unui document al KGB datând din 1983 şi publicat de SBU.

În total, 116.000 de persoane au trebuit să fie evacuate în 1986 din zona din jurul centralei, care este în continuare aproape nelocuită şi în ziua de azi. În anii următori, alte 230.000 de persoane au avut parte de aceeaşi soartă.

În patru ani, circa 600.000 de "lichidatori" au fost desfăşuraţi la locul accidentului cu o protecţie foarte scăzută împotriva radiaţiilor pentru a stinge incendiul, a construi o mantie de beton care să izoleze reactorul accidentat şi a curăţa teritoriul din jur.

În prezent, bilanţul uman al catastrofei este în continuare subiect de dezbatere. Comitetul ştiinţific al ONU nu recunoaşte oficial decât circa 30 de morţi în rândul operatorilor şi al pompierilor din cauza radiaţiilor puternice de după explozie. ONG-ul Greenpeace a evaluat în 2006 la 100.000 numărul de decese provocate de catastrofă.

Centrala de la Cernobîl a continuat să producă electricitate până în decembrie 2000, când ultimul său reactor operaţional a fost oprit la presiunea Occidentului.