Descoperire revoluționară pentru sănătate. Organismul va lupta mai eficient împotriva bolilor

România, pe ultimele locuri la capitolul finanțarea prevenției. Sursa Foto: Dreamstime.com

Descoperire revoluționară care va permite organismului să lupte mai eficient împotriva bolilor. Oamenii de știință au aflat cum să determine sistemul imunitar să nu atace celulele sănătoase.

 

Sistemul imunitar ne protejează împotriva bolilor, eliminând celulele bolnave și împiedicând răspândirea acestora în organism. Pe de altă parte, însă pot apărea și probleme. Atunci când funcționează defectuos, corpul nostru poate deveni gazda unui război civil intens. Sistemul imunitar nu mai știe pe cine să apere și atacă celulele sănătoase.

Descoperire revoluționară pentru sănătate

Oamenii de știință au reușit să afle cum pot determina sistemul imunitar să nu se mai întoarcă împotriva celulelor sănătoase. Ei au făcut o descoperire revoluționară, identificând un „comutator” care poate bloca acest lucru. Astfel, ei vor obține informații importante care vor contribui la noi descoperiri despre organismul uman.

Noua descoperire a fost făcută de o echipă de la Institutul Federal Elvețian de Tehnologie din Lausanne. Este vorba despre o enzimă numită GMP-AMP sintetază ciclică (cGAS). Aceasta identifică virușii care se infiltrează în organism. Enzima se leagă de orice ADN străin care plutește nelalocul lui în citoplasma celulei și declanșează o reacție care alertează organismul cu privire la un invadator, scrie sciencealert.com.

Se știe că cGAS trebuie ținută sub control odată ce intră în nucleul celulei. Iar noua descoperire identifică un comutator biologic care marchează enzima pentru a fi eliminată în locurile în care nu este necesar un răspuns imunitar.

„Împreună cu interacțiunile definite anterior cu nucleozomii, rezultatele noastre oferă un model structural complet al reglării nucleare a cGAS”, scriu cercetătorii în lucrarea publicată, despre această descoperire.

Cum acționează mecanismul

Cercetătorii arată că, pe măsură ce celulele se divid pentru a crește, învelișul nuclear se dizolvă, oferind cGAS acces ușor la ADN-ul din interior. Acolo, acesta se leagă de unitățile de împachetare a ADN-ului numite nucleozomi și este acoperit de o proteină numită BAF, așteptând momentul în care ar putea fi necesar.

Studiul, care se bazează pe o analiză detaliată a celulelor cultivate în laborator, identifică un complex proteic numit CRL5-SPSB3. Acesta adaugă o substanță chimică numită ubiquitină la cGAS pentru a stabili ca fiind de unică folosință. Este comutatorul cheie care elimină cGAS când nu există nicio amenințare. În esență, oprește enzima să atace celulele sănătoase, scoțând-o ușor din peisaj pe măsură ce aceste celule cresc.

O parte a semnalizării care controlează răspunsul sistemului imunitar se numește calea interferonului sau IFN. Studiul arată că atât cGAS, cât și CRL5-SPSB3, care sunt responsabile de declanșarea comutatorului, sunt implicate în IFN.

„Aceste rezultate demonstrează că nivelurile nucleare de cGAS afectează tonusul celular IFN și dezvăluie un rol pentru CRL5-SPSB3 în imunitatea intrinsecă celulară”, scriu cercetătorii, după noua descoperire.

Ce spun oamenii de știință despre descoperire

Acum că se știe cum funcționează cGAS, oamenii de știință cred că vom reuși să dezvoltăm modalități eficiente de a ne asigura că are un comportament adecvat. Cu alte cuvinte, această descoperire va permite ca sistemul imunitar să acționeze doar împotriva celulelor bolnave, iar nu și a celor sănătoase. Iar acest lucru va fi benefic pentru sănătate.

„Cercetarea noastră definește degradarea proteinelor ca fiind un factor determinant al reglării cGAS în nucleu și oferă informații structurale despre un element al cGAS care poate fi exploatat terapeutic”, scriu cercetătorii.