Rămășițele a ceea ce pare a fi un palat medieval în care au locuit papii înainte de a-și stabili reședința la Vatican au fost excavate în Roma înainte de renovările pentru Anul Sfânt Catolic 2025, sau Jubileul, a declarat miercuri Ministerul Culturii din Italia.
Arheologii din piața Arhbasilicii Sfântului Ioan Lateran din centrul orașului au dezgropat o structură arhitecturală complexă. Inclusiv ziduri despre care se crede că au protejat Patriarchio, o bazilică monumentală prevăzută de împăratul Constantin în secolul al IV-lea, a declarat ministerul într-o declarație.
„Aceasta este o descoperire extraordinar de importantă pentru orașul Roma și pentru istoria sa medievală, deoarece în epoca modernă nu au mai fost efectuate săpături arheologice extinse în piață”, a declarat ministerul. Structura inițială a clădirii a fost extinsă în etape între secolele al IX-lea și al XIII-lea și a găzduit papalitatea până în 1305, când aceasta s-a mutat temporar la Avignon în Franța, a adăugat ministerul.
Istoria și frumusețile din Roma
Zona din jurul Catedralei Sfântul Ioan din Lateran este în curs de amenajare înaintea Jubileului, un eveniment care va dura un an, începând din decembrie, și care se așteaptă să atragă peste 30 de milioane de pelerini și turiști în capitala italiană.
În timpul unui jubileu, catolicii pot obține indulgențe speciale, sau iertarea păcatelor, dacă îndeplinesc anumite condiții și fac fapte bune sau pelerinaje.
Istoria îndelungată a Romei, care datează de aproape 2 800 de ani, înseamnă că lucrările rutiere conduc adesea la descoperiri arheologice.
Alte săpături efectuate în apropierea Vaticanului pentru extinderea unui tunel rutier în vederea Jubileului au scos la iveală, în ultimele săptămâni, urme ale unei vechi „fullonica” romane, sau spălătorie, și ale unei grădini cu portic despre care se crede că ar fi fost folosită de împăratul Caligula, scrie CNN.