DeSantis crede că l-ar putea învinge pe Biden și comentează alegerile lui Trump

Sursa Foto: facebook

Guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, crede că are ceea ce îi trebuie pentru a ocupa funcția de președinte și crede că l-ar putea învinge pe președintele Joe Biden.

„Cred că ceea ce este necesar este să ai o viziune pentru țară, să ai capacitatea de a exercita conducerea și să fii dispus să stai în acel foc atunci când devine foarte fierbinte și să nu dai înapoi sub presiune ... și cred că am toate aceste lucruri”, a declarat DeSantis, potrivit lui Piers Morgan, al cărui interviu cu guvernatorul Floridei urmează să fie difuzat joi în cadrul emisiunii „Piers Morgan Uncensored” de la Fox Nation.

„Dacă ar fi să candidez”, ar fi spus DeSantis, „voi candida împotriva lui Biden. Ca și cum noi [el și Trump] suntem în competiție pentru republicani, potențial, înțeleg asta, dar, în cele din urmă, știți, tipul pe care mă voi concentra este Biden, pentru că eu cred că a dezamăgit țara. Cred că țara vrea o schimbare. Cred că vor un nou început și o nouă direcție, așa că vom fi foarte vocali în această privință.”

Când a fost întrebat dacă presupune că îl poate învinge pe președintele Biden, DeSantis a răspuns afirmativ: „Cred că da”, a spus el, potrivit lui Morgan.

Ce a spus DeSantis despre o posibilă candidatură la prezidențiale

În ceea ce privește posibilitatea unei candidaturi la prezidențiale, DeSantis a spus: „Nu am luat o decizie finală în această privință. Le-am spus oamenilor că am multe de făcut în următoarele câteva luni în Florida. O să punem multe puncte pe tabelă. Și apoi vom vedea cum se așează praful după aceea, dar pot să vă spun că o mulțime de oameni își dau seama că țara nu merge în direcția bună și cred că dacă am putea aplica la nivel național ceea ce am reușit să facem în Florida, putem readuce America pe drumul cel bun și să o readucem la temeliile noastre”, a spus el, potrivit Morgan.

DeSantis a precizat că are „o familie tânără. Am diferite obligații și nu este cel mai ușor lucru din lume și vreau, de asemenea, să mă asigur că am o justificare foarte clară pentru a face ceea ce fac. Tot ceea ce mă interesează este să fac lucruri (relevante) și sa am realizări. Nu am nevoie de un titlu. Nu am nevoie de fanfară. Vreau doar să știu că dacă îmi pun mintea la contribuție (și) dacă fac vreodată ceva și avem succes, aș putea face o diferență și asta mă interesează.”

Dacă DeSantis va opta să candideze, el îl va provoca pe fostul președinte Donald Trump în timpul alegerilor primare prezidențiale republicane.

„Ei bine, cred că sunt câteva lucruri”, ar fi spus DeSantis când a fost întrebat despre diferențele dintre el și Trump. „Abordarea față de COVID a fost diferită. Eu aș fi concediat pe cineva ca Fauci. Cred că „a devenit mult prea mare pentru nădragii lui” (expresie americană care înseamnă ,,prea mândru/încrezut”) și cred că a făcut mult rău”.

Cine îl susține, dacă intră în cursă

„De asemenea, cred că, în ceea ce privește abordarea mea față de conducere, cunosc personalul din Guvern care știe interesele oamenilor și care împărtășește interesele noastre. Dacă îți aduci propriile interese, ai plecat. Pur și simplu nu vom avea așa ceva. Așadar, modul în care conducem Guvernul cred că este fără drame zilnice, ne concentrăm pe imaginea de ansamblu și punem puncte pe tabelă ceea ce cred că este foarte important”, ar fi spus DeSantis.

În timp ce Joe Biden și prima doamnă Jill Biden au indicat că președintele intenționează să candideze din nou, comandantul suprem nu a anunțat încă oficial o candidatură la realegere.

Reprezentantul republican Chip Roy din Texas a emis săptămâna trecută o declarație prin care îl susținea pe DeSantis pentru președinție, chiar dacă guvernatorul nu a anunțat încă participarea. „Este timpul ca Ron DeSantis să fie președinte al Statelor Unite”, a declarat Roy în comunicat.

sursa: www.theblaze.com