Depresia, boala tăcută a secolului. Cauze şi simptome

Depresia, boala tăcută a secolului. Cauze şi simptome

Una dintre cele mai perfide şi seductive tulburări psihice este depresia. Rezultatul nemulţumirilor, a multiplelor probleme nerezolvate, a sensibilităţii, a lipsei de antrenament emoţional duc, de cele mai multe ori, la depresie.

Pacientul se trezeşte în imposibilitatea de a mai gândi.

Cu cât ne apropiem mai mult de sărbătorile de iarnă, cu atât ne este mai mult afectată starea de spirit care de multe ori poate duce la depresie. Specialiştii în domeniu afirmă că nu trebuie neglijate stările prelungite de tristeţe pentru că pot duce la complicaţii severe.

„Când eram suprasolicitată la serviciu avem momente când plângeam, nu mă mai întrerupeam din plâns, sentimente de frică, de vinovăţie”, spune o pacientă cu depresie.

Schimbările bruşte de temperatură, mai ales în sezonul rece, îi aduce pe mulţi în cabinetele medicilor psihiatri. Unii primesc un diagnostic crunt: depresie.

Medicii şi psihologii susţin că cei mai afectaţi de depresie sunt cei care sunt singuri sau nu mai au familia alături. În plus, sfârşitul de an vine cu bilanţuri personale, iar asta de asemenea poate duce la gânduri negre.

„În depresie apare tristeţea, apare pierderea interesului şi a bucuriilor pentru activităţile de zi cu zi, oboseala extremă. Sunt simptome care trebuie să persiste minim două săptămâni ca să putem spune că este un episod depresiv”, spune Petronela Nechita, psihiatru, Inst. Socola.

Zilnic ajung în cabinetele psihiatrilor 4-5 pacienţi, iar cifrele sunt în creştere.

De exemplu, la Institutul de Psihiatrie Socola din Iaşi au fost 1.300 de pacienţi diagnosticaţi cu depresie pe tot parcursul acestui an.

Medicii spun că ar trebui să mergem imediat la un control dacă apar tulburări ale somnului, potrivit digi24.ro

 

Ne puteți urmări și pe Google News