Alexis de Tocqueville a fost primul care a prezis, în 1830, că Rusia și Statele Unite vor deveni puteri mondiale. În finalul primei părți a „Democrației în America”, Tocqueville afirma: „Punctul lor de plecare este diferit, iar căile lor nu sunt aceleași, totuși, fiecare dintre ele pare să fie aleasă de pronia divină să înrâurească destinele unei jumătăți de lume”.

De la recunoașterea veridicității profeției lui Tocqueville pornește un foarte interesant studiu cu titlul „Intențiile Strategice ale Rusiei” realizat de o echipă de experți coordonată de Theodore R. Martin, adjunct al șefului Comandamentului Armatei Statelor Unite pentru Pregătire și Doctrină.

Prima parte a analizei este dedicată Europei de Est, în special Țărilor Baltice, ca singurele membre NATO și UE care au făcut parte din Uniunea Sovietică.

Ambițiile de putere mondială ale Rusiei sunt animate de trei motive, arată studiul.

1. Dorința, împărtășită și de elita rusă, de a fi recunoscută ca o mare putere, având propria sa sferă de influență.

Astfel, Rusia continuă să vadă lumea ca pe un mare sistem de puteri aflate în echilibru, cu sfere de influență pentru fiecare mare putere. Totuși, realitatea actuală este alta: nu există un echilibru mondial de puteri. Statele Unite sunt singurul actor dominant la nivel global din punct de vedere militar, economic, și chiar ideologic. Alți actori pot concura influența SUA într-un domeniu sau două (de exemplu, UE în plan economic și ideologic), dar nu există nici unul care să rivalizeze la toate aceste capitole. Inclusiv Rusia.

Ambiția Rusiei de a fi o putere mondială își are rădăcinile în ideea de mandat divin care i-ar reveni Moscovei de a controla toate zonele unde slavii sunt majoritari.

Deși URSS s-a prăbușit, iar Kremlinul recunoaște că influența sa în Europa de Est este limitată, aceasta nu afectează credința că toate aceste regiuni ar trebui să se afle în sfera sa de influență. Prin urmare, orice acțiuni pentru realizarea acestui scop sunt legitime.

Ajungem astfel la al doilea motiv:

2. Dreptul Rusiei la dominație regională pe motive etnice și divine și-ar avea originile în creștinarea acum peste o mie de ani a cneazului Vladimir în 988.

Odată cu el s-au creștinat și neamurile din regiune: ruși, belaruși, ucraineni etc. De aceea, în misiunea sa tutelară, Kremlinul se bazează pe Biserica Rusă și invers.

3. Dorința Moscovei de a vedea influența Statelor Unite diminuată.

Pentru concepția rusă a echilibrului global de puteri, amestecul Washingtonului în Orientul Mijlociu și în Asia, și, mai ales, extinderea NATO în Estul Europei și mai ales în Țările Baltice, părți ale fostei URSS.

Cine are „dreptul” de a influența Europa de Est?

Toți trei actorii importanți își revendică „dreptul” de a exercita influență în Europa de Est. Rusia, deoarece partea cea mai mare din această regiune i-a aparținut la un moment dat; la aceasta se adaugă o cultură și o religie în bună măsură comune.

Vestul Europei își afirmă și el „dreptul” de a influența Răsăritul, din motive asemănătoare cu Rusia: o istorie și o cultură comune. Mai mult, Occidentul este animat și de un sentiment al vinovăției pentru că a abandonat Estul în sfera de influență sovietică.

Acest sentiment al vinovăției îl au și Statele Unite, la care se adaugă și credința în beneficiile morale ale liberalismului. Spre deosebire de țările europene vestice, care consideră că Rusia nu trebuie izolată, SUA cred că influența Moscovei asupra Europei este nocivă și trebuie îngrădită.

În ceea ce privește pârghiile permise pentru exercitarea influenței asupra Europei de Est, faptul că această regiune este deja legată instituțional de UE și NATO, este din perspectiva Bruxellesului și a Washingtonului cel mai eficient mod de a răspândi liberalismul și de a răscumpăra vinovăția de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Deși invitația adresată țărilor estice de a participa la instituții precum Organizația Tratatului de Apărare Colectivă (CSTO) și Zona Economică Europeană (EEA), a avut efecte limitate, Moscova are și mijloace mai eficiente de influențare. De exemplu, prin politici comerciale, presă și rețele sociale, manipulare electorală, amenințare militară și invazii sau anexări ilegale…

„Ialta 2.0” – Întoarcerea lui Stalin

Interesul strategic principal și indenegabil al Rusiei este protejarea statului și a regimului Putin de amenințările interne și externe, afirmă studiul citat. Trei obiective majore se subordonează acestui interes principal, care pot purta titlul generic de „Ialta 2.0”, după numele conferinței din februarie 1945 la care Stalin și-a impus viziunea sa asupra lumii.

1. Rusia încearcă să își asigure securitatea militară, politică și economică prin crearea unei sfere de influență necontestată, în primul rând în spațiul fostei URSS, dar și în cel fost comunist.

2. Prin concepția „Ialta 2.0”, Rusia dorește de asemenea un loc la masa puterilor mondiale și un cuvânt de spus în regiuni unde o mare putere lipsește (de ex. Orientul Mijlociu) sau mai multe mari puteri se bat pentru influență (de ex. Arctica).

Nici o mirare că aceste prime două principii ale „Ialta 2.0” sunt de natură să genereze tensiuni importante cu Statele Unite, care și ele încearcă să câștige influență în zona post-sovietică și în întreaga lume.

Astfel, ajungem la:

3. Pentru a-și atinge marile obiective strategice, Rusia încearcă să limiteze și să încurce toate politicile prin care Statele Unite și exercită influența globală. Urgența cea mai mare de acțiune o reprezintă spațiul posto-sovietic: Rusia pur și simplu este obligată să dea afară din regiune Statele Unite, dacă vrea să-și construiască propria sferă de influență.

La fel, Rusia trebuie să-și facă drum cu coatele la masa deciziilor în alte regiuni unde dorește să obțină influență, prin complicarea sau obstrucționarea politicilor în zone considerate până acum ca aparținând de la sine sferei de influență americane.

De asemenea, Moscova este obligată să facă tot ce poate pentru a face ca acțiunile SUA să fie foarte costisitoare, chiar în zone unde Rusia nu are interese evidente. Tacticile de a băga bețe în roatele SUA, arată studiul, nu sunt cele ale echilibrului militar tradițional, ci mai degrabă tactici „asimetrice”.

 Zonele gri și tacticile hibrid

Printre astfel de tactici asimetrice sunt și acțiunile în așa-numitele „zone gri”. „Arsenalul” Kremlinului pentru acțiuni în zonele gri include forțe paramilitare și alți mandatari, exploatări economice și energetice, manipulări media și propagandistice.

Tacticile hibride sunt cu atât mai eficiente cu cât „ținta” este mai polarizată sau mai lipsită de capacitatea de a rezista sau a răspunde efectiv agresiunilor Rusiei.

1. Paramilitari și interpuși.

Moscova are o mare diversitate de forțe militare, paramilitare și non-militare care pot fi folosite în acțiuni hibride. Printre acestea: unități de operațiuni speciale, miliții paramilitare având legături cu serviciile secrete FSB și GRU, afaceri hibride având conexiuni cu elita politico-economică rusă și conglomerate de presă prietenoase cu Kremlinul.

2. Operațiuni de dezinformare și influență.

Scopul acestora constă în exploatarea dezbinărilor în statele-țintă pentru atingerea scopurilor dorite de Rusia, asigurarea unui sprijin intern puternic pentru regimul Putin, menținerea regimurilor docile în alte state, accentuarea slăbiciunilor guvernelor inamice, influențarea percepțiilor asupra acțiunilor Rusiei simultan cu expulzarea influențelor occidentale în zona sa de influență.

Strategia de dezinformare a Rusiei este asemănătoare cu cea a Uniunii Sovietice din timpul Războiului Rece. Numită „Maskirovka”, adică înșelăciune militară, implica inducerea în eroare a inamicilor privind tactica militară, programul de acțiuni și tehnologia.

Războiul sovietic pe frontul informațional era strâns legat de Controlul Reflexiv, definit de Timothy Thomas drept „un mijloc de a transmite unui partener sau unui adversar informații special pregătite pentru a-l influența să ia decizia dorită de inițiatorul acțiunii”.

Spre deosebire, însă, de Războiul Rece, constată studiul american, viteza mai mare a comunicațiilor, împrospătarea mai rapidă a ciclurilor de informații și natura puternic globalizată a informațiilor în secolul XXI sporesc eficiența propagandei ruse, exercitată prin internet, rețele sociale, agenții de presă non-stop și alte platforme.

3. Economie și Energie.

Atuurile energetice și economice ale Rusiei – vânzări de petrol și gaze, alte relații comerciale și investiții, embargouri și sancțiuni, facilități, manipulări ale taxelor și monedelor – oferă Rusie un arsenal important pentru acțiunile sale hibride.

Aceste atuuri economice pot fi folosite singure sau împreună cu alte „arme” economice, militare sau politice, cum ar fi forța armată, vânzările de armament și constrângerile economice.

Politica energetică a Rusiei este strâns legată de strategia sa de securitate națională, dată fiind marea dependență a statului de veniturile din exporturile energetice. Rusia și-a făcut un obicei din manipularea energiei pentru a-și exercita influență economică și presiune teritorială, afirmă studiul american.

O tactică favorită a Kremlinului a fost utilizarea contractelor energetice, a proiectelor de conducte și a manipulării aprovizionării pentru a influența țările foste sovietice. De exemplu, după ce a invadat Ucraina, regimul rus a pus rapid mâna pe instalațiile de producție și depozitare energetice ucrainene. Scopul acțiunii era privarea Kievului de veniturile generate de tranzitul de energie și, în consecință, exercitarea de presiuni pentru a accepta o influență mai mare a Rusiei.

Astăzi, Rusia încearcă să izoleze Ucraina de alte surse de energie europene pentru a o face integral dependentă de gazul și petrolul ruse.

„Decât noi să ne certăm, un cântec vesel să cântăm”

Evident, spațiul este insuficient pentru a cuprinde întreaga complexitate a studiului. Vom încheia, totuși, cu o foarte interesantă observație a experților care au contribuit la realizarea lui:

„Ar trebui ca (noi, Statele Unite – n.r.) să ne gândim la potențialele «șocuri», cel mai îngrijorător dintre ele fiind ca Putin să joace rolul unui «Nixon pe dos» și să mizeze pe propria versiune a «cărții chineze». Sistemul mondial și influența americană în interiorul acestuia, s-ar sfârși cu desăvârșire dacă Moscova și Beijingul colaborează mai strâns. Poate că o bună strategie americană ar fi să joace mai întâi «cartea rusă». Obama a încercat să facă acest lucru cu «resetarea» sa. Trump a încercat și el să facă acest lucru, însă a fost deturnat de acuzația că alegerile au fost influențate de Moscova. Totuși, nu este prea târziu pentru o asemenea mișcare. Până la urmă, Statele Unite colaborează strâns cu Rusia în misiunile spațiale. Este prea mult pentru a spera la o colaborare mai strânsă la nivel terestru?”

Te-ar putea interesa și: