Actorul Gerard Depardieu a fost inculpat pentru agresiune

Gerard Depardieu, renumitul actor francez, a fost inculpat la 16 decembrie pentru viol și agresiune sexuală. Actorul a respins acuzațiile care i se aduc privind actele sale presupus comise asupra unei tinere actrițe.

Gerard Depardieu a fost inculpat pentru agresiune sexuală

Actorul francez Gérard Depardieu, în vârstă de 72 de ani, a fost inculpat la data de 16 decembrie pentru "viol" şi "agresiune sexuală", pe care le-ar fi comis în vara anului 2018 asupra unei tinere actriţe, fapte respinse de actor, a declarat marţi pentru AFP o sursă apropiată dosarului, informaţie confirmată şi de o sursă judiciară.

Reclamanta, care a denunţat la sfârşitul lunii august 2018 că a fost violată de două ori la domiciliul din Paris al actorului cu câteva zile înainte, a obţinut în vara anului 2020 ca această anchetă, clasată iniţial de parchetul din Paris, să fie încredinţată unui judecător de instrucţie.

Avocatul actorului, Hervé Témime, contactat de AFP, "a deplâns faptul că aceste informaţii au fost făcute publice".

Gerard Depardieu a rămas în libertate

Gérard Depardieu, rămas în libertate, fără control judiciar, "contestă în totalitate faptele pentru care este acuzat", a declarat avocatul său.

Tânăra actriţă, în vârstă de circa 20 de ani, a depus iniţial o plângere la sfârşitul lunii august 2018.

Actrița l-a acuzat pe Gerard Depardieu de viol şi agresiuni sexuale, fapte care ar fi avut loc la domiciliul parizian al vedetei, un hotel privat din arondismentul 6, la datele de 7 şi 13 august 2018.

Avocatul reclamantei a cerut ”să fie respectate intimitatea și viața privată a clientei sale”

Potrivit unei surse apropiate dosarului, actorul este un prieten al familiei victimei. "Nu a fost absolut nimic legat de profesie în aceste fapte", a spus sursa, în timp ce presa a menţionat o repetiţie pentru o piesă de teatru.

Avocata reclamantei, Elodie Tuaillon-Hibon, a cerut "să fie respectate intimitatea şi viaţa privată a clientei sale".

Gerard Depardieu este deosebit de cunoscut pentru rolurile sale din cinematografie și pentru spiritul său boem de viață. Actorul este popular în Franța și la nivel internațional, deși în ultimii ani el nu a mai fost atât de activ în media internațională. Actualele acuzații aruncă o lumină negativă asupra personalității sale, iar opiniile în Franța sunt împărțite.

Citiți despre începutul scandalului:

Gérard Depardieu, pus din nou sub acuzare pentru viol