Când s-a trezit cu mascații la ușă, întins pe podea și cu mâinile încătușate, a realizat că devenise un nimeni cu mandat de aducere.

 Viața e nedreaptă – te ispitește, te stârnește fără încetare, iar când ți-e lumea mai dragă trage apa ca după ultimul rahat. Îl încerca o senzație aspră de teamă, amestecată cu furie și nedumerire. Țipa ca o femeie speriată că e nevinovat, deși nimeni nu-l întreba nimic.

Comportamentul lui era jalnic de comun și previzibil : speriat de moarte, avea să colaboreze fără probleme. În drumul spre parchet a plâns lacrimi inutile, a implorat, a promis, a îngenunchiat.

Simțea că Dumnezeu îl adusese pe lume în cea mai proastă zi a lui și acum se răzbuna pentru că-i fusese prea bine în viață.

De pe muntele de ticăloșii pe care stătuse cocoțat atâția ani, lumea i se părea mică, patetică, servilă. El, sclavul necesității și al compromisului, să fie arestat de cei care îi mâncaseră dumicații din palmă?

Procurorul l-a primit cu o voce gravă și solemnă:

- Ai o singură șansă ca să scapi cu suspendare. O vrem pe ....

- La ea mă gândeam și eu. Ce vă interesează? a întrebat cu o curiozitate obraznică.

Din câteva cuvinte a priceput că intrase pe un drum fără întoarcere. Dintr-o dată, părea că se mândrește cu importanța calității de denunțător, pe care și-o dorea și o invoca privind cerul.

- Vreau să mă dedic cu totul aflării adevărului.

Surâzător și manierat, procurorul abia aștepta să cunoască gloria. Deși afișa un aer neînduplecat, în tăcerea minții îi mocnea deja un scenariu și un flagrant.

L-au pregătit relativ ușor, deși, la prima vedere, părea tipul de bogătaș greoi și debil care pricepe greu și uită repede.

Pe scurt, aveau nevoie de un flagrant în care infractorul urma să primească bani și să recunoască și alte șpăgi anterioare pe care procurorii erau incapabili să le probeze.

Ziua flagrantului: denunță torul, cablat corespunzător și cocoșat de teamă, îi oferea unei doamne o sacoșă cu bani, în timp ce o trăgea de limbă despre fărădelegi din trecut.

- Bună ziua, Vasile. Zii repede că am treabă. Nici nu știu cum te-a lăsat secretara să intri.

- Haideți, doamnă, nu mă luați așa că știți că mă pierd. Am venit să vă aduc banii ăia.

- Ce să-mi aduci, Vasile? Te-ai lovit la cap?

- Știți dumneavoastră ce am vorbit. Banii ăia din contractele cu...

- Vasile, tu ești băut? Ce dracu tot spui?

- Banii, ... Cum ne-a fost vorba!

- Bă, eu tot cred că faci mișto de mine. Da în locul tău mi-ar fi puțin frică. Te bat de-ți mănâncă ăștia coliva caldă, auzi?

-Stați, doamnă, îmi cer iertare. Reformulez. Am venit să mă onorez de datorie. Așa cum fac de fiecare dată.

Groaznică femeie! Simțea cum îl furnică mii de ace pe șira spinării. Ce naiba fac cu nebuna asta dacă nu recunoaște? Nu mă duc nici mort la pușcărie.

- Gata Vasile, cu asta ai pus capacul! Și a izbit puternic cu pumnul în masă, apropiindu-se amenințător.

- Nu, doamnă. Nu mă loviți că nu vă mai dau nimic. Da măcar recunoașteți că din alea trei contracte v-am dat câte 5%. Vă rog eu din suflet. N-a apucat să-și termine jelania că a simțit durerea provocată de scrumiera metalică ce i-a atins tâmpla.

- Te omor, nenorocitule. Ai tupeu să vii în fața mea cu minciunile astea?

În clipa următoare unghiile ei, adânc înfipte în gâtul lui simțeau căldura cărnii ce pulsa. A scos din sertar un pistol mic, legal deținut, căruia în sfârșit îi găsise rostul. Conștientă că se joacă cu spaimele celui care plănuise să o distrugă a plusat :

- Ce bani mi-ai dat tu, mă?

- Niciun ban. Niciodată.

- Ți-am cerut eu vreodată ceva?

- Nimic, nimic. Jur!

- Ce cauți aici? Ce vrei?

- M-au trimis procurorii să vă fac flagrant.

- Procurorii?

În tot timpul ăsta ea crezuse că Vasile acționase pe cont propriu, inspirat din realitatea zilelor în care trăim. L-a scos afară cu un ultim gest de politețe și a închis ușa.

Dar Vasile avea mintea aburită de spaima închisorii și nu se dădea dus:

- Auzi, cucoană, eu nu plec de aici până nu recunoști. Nu mă întorc nici mort la pușcărie din cauza ta, și i-a tras un pumn direct în față, neașteptat și surprinzător chiar și pentru el.

A urmat o dezlănțuire de furie oarbă și numai vigilența polițiștilor care nu mai sperau într-un flagrant a salvat-o pe femeie din ghearele denunțătorului ratat.

- Băi, Vasile, tu ar trebui să fii la pușcărie pentru prostie. Da lasă că e bună și o lovire...