Denunţătorul din mega-dosarul Microsoft, Dinu Pescariu, a fost chemat, ieri, la DNA să dea explicaţii, alături de fostul ministru al educaţiei, Mihnea Costoiu, într-un dosar privind concesionarea Bazei Sportive „Cutezătorii”, care a ajuns în administrarea fostului tenisman Pescariu prin intermediul fundaţiei sale.
După audieri, atât Dinu Pescariu cât şi Mihnea Costoiu au fost puşi sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile pentru instigare la abuz în serviciu, respectiv pentru abuz în serviciu. La ieşire din sediul DNA, Pescariu a declarat: „Populismul ăsta ieftin nu-şi are rostul. Baza asta nu a fost niciodată pentru elevi. Baza asta a fost pentru nişte agape ale unor şmecheri din minister, din Ministerul Educaţiei. Am investit într-o groapă de gunoi”.
El i-a invitat pe jurnalişti să facă o paralelă între baza pe care o are în concesiune şi o altă bază sportivă aflată în apropiere, precizând că de partea cealaltă a lacului acum este un complex de blocuri. „Baza respectivă nu a plecat nicăieri. Vizavi de baza asta, ‚Cutezătorii’, peste lac exista o bază. De aceea, vă invit să faceţi o paralelă între cele două baze. Aici este o bază sportivă în continuare. Peste lac, baza sportivă este un complex de blocuri, câteva vile şi aşa mai departe. Baza asta sportivă nu pleacă nicăieri. Preţul de închiriere e mai mult decât corect”,a declarat Pescariu.
Baza Cutezătorii a fost închiriată în 2004 Fundaţiei Dinu Pescariu, pentru zece ani, respectiv până în martie 2014, pentru o chirie de 9.000 de euro pe lună. Contractul de locaţiune a fost încheiat atunci între RAAPPS şi Fundaţia Dinu Pescariu. În 2009 a fost semnat un act adiţional prin care contractul a fost prelungit până în 2034