Denise Rifai, declarație de dragoste pentru publicul care o susține neîncetat. „El simte că-l iubesc atât de mult și că mă înclin lui și pentru el exist”

Denise Rifai a reușit să obțină premiul „TV Mania” pentru cea mai bună emisiune, având o susținere uriașă din partea publicului. Prezentatoarea a ținut să mulțumească celor care o urmăresc și le-a făcut chiar și o declarație de dragoste.

După decernarea premiilor, Denise Rifai a vorbit despre publicul său și s-a arătat vizibil emoționată pentru toată susținerea de care are parte în munca pe care o face. De asemenea, ea a susținut că e o bucurie atunci când simte că publicul o iubește, iar sentimentul e reciproc.

Denise Rifai a fost onorată de premiul câștigat

Jurnalista a mărturisit că a fost o mare onoare faptul de a fi premiat în rând cu emisiuni de succes, precum cea a Eugeniei Vodă. M-am emoționat în această seară, serios, mai ales că vorbim de al doilea an consecutiv. Nu e puțin lucru și este o onoare extraordinară!”, a spus Denise Rifai.

Ea a continuat și a vorbit despre publicul ei și despre oamenii care se uită la emisiunea pe care o are și o susțin constant. Ea a ținut să-și arate bucuria pentru faptul că din ce în ce mai mulți oameni o admiră, menționând că premiul este un imbold și un semn care arată că își face bine treaba.

Declarație de dragoste pentru urmăritorii emisiunii

Apoi, Denise Rifai a dezvăluit în ce constă relația strânsă pe care o are cu publicul ei și motivele pentru care oamenii au răbdare să o urmărească.

„Călătorii în viețile invitaților mei, care ni-i arată așa cum sunt ei. Oameni cunoscuți, care odată ce iau cele 40 de întrebări, ni se arată cu vulnerabilități, cu greșeli, cu adevăruri, cu non-adevăruri.

Și când deschizi calea către sufletul unui om foarte foarte cunoscut, publicul rămâne, se uită, probabil că rezonează cu părți din fiecare invitat al meu.

Restul, fiecare dintre noi, trebuie să aibă secretul lui. Restul e la mine, secretul meu în relația cu publicul meu. El simte că-l iubesc atât de mult și că mă înclin lui și pentru el exist!”, a încheiat jurnalista TV într-un interviu pentru Cancan.

Emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai“ a intrat deja în al treilea an de existență și a fost votată ca fiind cea mai bună din România.