Deşi în România poezia este considerată o Cenuşăreasă într-ale rentabilităţii editoriale, iată că Editura Paralela 45 continuă seria „Capodopere ale literaturii universale“ cu o excelentă selecţie din opera poetului austriac Rainer Maria Rilke.
Traducerea selecţiei îi aparţine regretatului Mihail Nemeş - care a mai „pus pe muzică“ autohtonă Rimbaud, Apollinaire, Celan, Goethe - şi, chiar dacă pe alocuri sacrifică poeticitatea în favoarea clarităţii, este de cele mai multe ori pe măsura originalului. Cu tălmăcirea lui Rilke şi-au încercat mâna scriitori precum Ion şi Dinu Pillat, Ştefan Augustin Doinaş sau Nicolae Breban, ceea ce arată un interes constant pentru opera poetului începând din perioada interbelică şi până în tranziţia postdecembristă. Pentru ca Rilke să te cucerească şi să te transforme e suficient să parcurgi cele trei strofe ale faimosului poem „Pantera“ - şi te întâlneşti deja cu îmbrăţişarea Celuilalt, cu privirea care activează străinul şi ocultul, care au devenit mărcile înregistrate ale scriitorului. „Al doilea mare poet după Hölderlin“ În ceea ce priveşte arta contemporană, ne aflăm încă în curentul lăsat de trecerea lui Rilke prin literatura lumii. De la Thomas Pynchon şi Milan Kundera la J.D. Salinger sau Douglas Coupland - ca să menţionez doar cele mai neverosimile filiaţii -, influenţa sa este fie explicită, fie asumată în subtext. Filosoful german Martin Heidegger îl citează pe Rilke ca pe un exemplu al celui mai pur tip de gânditor, plasându-l în tradiţia poeziei de limbă germană ca secundul lui Hölderlin. La graniţa realităţii cu imaginaţia epigonilor stă o plimbare istorică a lui Rilke alături de Freud, undeva în anii ’20, însoţită de o lungă conversaţie despre melancolie şi natură, care i-a inspirat celebrului psihanalist eseul-nucleu al teoriei sale asupra doliului.
„Două singurătăţi care se salută“ Prin Rilke, în galeria muzelor secolului XX intră şi Lou Andreas- Salomé, scriitoare şi psihanalistă de origine rusă. Cei doi se întâlnesc în 1897, când poetul abia împlinise 21 de ani, iar Lou Salomé, cu cincisprezece ani mai în vârstă, o fină literată şi apropiată a lui Nietzsche, Wagner şi Freud, face un scurt popas la München în peregrinările sale prin Europa. Povestea de dragoste durează câţiva ani, dar comerţul spiritual dintre cei doi - păstrat sub formă epistolară - nu va înceta toată viaţa. În jurul acestei femei ia naştere ca un halou concepţia lui Rilke asupra erotismului („Toată frământarea din mintea mea începe în sânge“). Dragostea este întâlnirea a două singurătăţi care se recunosc şi se salută, iar arta şi sexualitatea sunt congeniale, ca împliniri ale aceluiaşi impuls. Critica „lumii tălmăcite“ „Cântecul iubirii şi morţii stegarului Christoph Rilke“ este o lungă concesie făcută de poet gustului epocii, devenind imediat carte-cult. Grija lui Rilke pentru viaţa pământească şi felul în care aceasta e repudiată de învăţăturile creştine e cea a unui credincios de şcoală nouă, iar îngerii şi dragonii care populează atât poemele sale, cât şi sufletul omenesc trăiesc într-o simbioză de tipul viaţă- moarte. Odată cu „Cartea imaginilor“, apare şi privirea rilkeană, care transformă lucrurile percepute prin simţuri în lucruri dinlăuntru. Întâlnirea cu Auguste Rodin îl face pe Rilke să se concentreze asupra obiectelor, iar rezultatul acestui suflu nou sunt celebrele poeme cu animale. În „Elegiile duineze“ apare critica „lumii tălmăcite“, adică a stereotipiilor gândirii occidentale, aflată în contradicţie cu trăirea. Epitaful poetului face parte din ultimii ani de creaţie, când Rilke caută un limbaj făcut din „sâmburi de cuvinte“: „Roză, o, pură contradicţie, extaz/de-a fi al nimănui somn sub atâtea/pleoape“. BIOGRAFIE O viaţa tumultuoasă > Rainer Maria Rilke s-a născut pe 4 decembrie 1875, la Praga. A fost un autor austriac şi unul dintre cei mai semnificativi poeţi de limbă germană. > Pe lângă poezii, a scris povestiri, un roman şi studii privitoare la artă şi cultură. A făcut numeroase traduceri în germană din literatura şi lirica altor naţiuni, în special din limba franceză. > A plecat din Praga în 1896, iar în anul următor a întâlnit-o în München pe Lou Andreas-Salomé (1861-1937), o intelectuală şi literată de care s-a îndrăgostit. A urmat o relaţie tumultuoasă cu această femeie mai în vârstă decât el (ea avea 36 de ani, iar el 22), şi căsătorită, relaţie amoroasă care a durat până în 1900. > Chiar şi după ce s-au despărţit, Lou Andreas-Salomé i-a rămas lui Rilke cea mai bună prietenă şi sfătuitoare. Şi şi-a schimbat prenumele René în Rainer, pentru că Lou Andreas-Salomé a considerat că acesta este mai potrivit pentru un bărbat care vrea să devină scriitor. > Printre scrierile sale trebuie amintite: „Ofranda larilor“, „Viaţa cotidiană“, „Cartea imaginilor“, „Elegiile duineze“, „Sonete către Orfeu“. > Abia cu scurt timp înainte de moartea sa, s-a putut diagnostica şi boala de care a suferit Rilke: leucemie. Poetul a murit pe 29 decembrie 1926, într-un sanatoriu de lângă Montreux, iar pe 2 ianuarie 1927 a fost înmormântat.
Recomandările noastre
