Vreți să știți ce înseamnă democrația la români? Priviți fotografia! Ea reprezintă un fragment al peretelui pe care sunt expuse portretele celor care au ocupat funcția de secretar general al Academiei Române.

Este pandantul peretelui pe care se află fotografiile președinților. Dacă vi se pare că vedeți dublu, liniștiți-vă!

Este vorba doar despre domnul academician general-maior în retragere, profesor doctor Victor Voicu, care a ocupat înalta funcție de două ori în cariera domniei sale și a ținut să ne reamintească acest lucru prin cele două portrete…

Lăsând gluma deoparte, este sezon de alegeri și la Academia Română. Alegerile sunt expresia însăși a democrației; prin vot cei multi își exprimă opțiunea, iar cei puțini care îi conduc, aleșii lor, ar trebui să țină seamă de voința rezultată în urma numărării voturilor. După 30 de ani de “libertate”, românii se pare că tot nu au înțeles ce înseamnă de fapt democrația.

Vreau să vă amintiți că și Nicolae Ceaușescu se credea democrat și muncea pentru binele poporului. Au trecut trei decenii și democrația la români a rămas la fel: o mimare. Atâta știm, atâta vor: noi ne facem că votăm și politicienii se fac că țin cont de rezultatul votului. Ce au învșțat politicienii români în această perioadă este cum să influențeze votul.

Iar pandemia este cel mai bun prilej pentru asemenea manevre. Vă dau un exemplu. Săptămâna trecută s-au votat în secțiile Academiei Române premiile pentru anul 2018. Profitând de pandemie și de spaima de îmbolnăvire, președintele Secției pentru Artă, Arhitectură și Audiovizual a decis că nu este absolut necesar ca bătrânii academicieni sa se deplaseze pentru a asigura cvorumul atâta timp cât acceptă să voteze on-line sau prin corespondență. Așa se face că în sala de consiliu din Calea Victoriei s-au adunat doar șase academicieni din 14.

Printre aceștia se aflau și doi candidați la premiul “George Oprescu”, decernat pentru lucrările în domeniul criticii și istoriei artei: domnul vicepreședinte și președinte al secției Răzvan Theodorescu și domnul Marius Porumb. Aici trebuie să fac o precizare: membrii Academiei Române nu au voie să candideze la aceste premii decât dacă sunt coordonatorii unui colectiv care a redactat lucrarea. Pe lista premiilor însă cei doi figurează drept autori (coordonatori), chiar dacă primul a scris doar prefața, iar al doilea a coordonat 40 de colaboratori de la Institutul pentru Arheologie si Istoria Artei de la Cluj, pe care îl și conduce. Există chiar un regulament al acestor premii în care unul dintre articole se referă tocmai la această interdicție.

Mi-am manifestat nemulțumirea referitor la această candidatură înaintea ședinței printr-un mail adresat colegilor mei și președintelui Ioan-Aurel Pop. Atât președintele Academiei cât și colegul meu Răzvan s-au arătat indignați de prezența acestei propuneri pe lista ce urma să fie votată, dar când am primit buletinul de vot ce să vezi? Lucrarea lui Marius Porumb figura totuși în continuare. Răzvan Theodorescu mi-a dovedit încă o dată că vorbește cu accent parizian, dar se comportă ca unul care a locuit în Fanar. Domnia sa este ilustrarea personajului din basmele românești, Spânul, în care nu trebuie să ai încredere, pentru că este duplicitar până la îngrețoșare…

Ce s-a întâmplat în sala de consiliu în ziua votului știu de la un coleg, care cred că regretă amarnic ce mi-a povestit, dar era săracul atât de indignat, încât a uitat de “prudența” sa obișnuită. Lucrarea lui Marius Porumb a pierdut la diferență de două voturi, dar autorul, incredul și disperat că lobby-ul său nu a avut efectul scontat, s-a târguit ca la piața din Cluj, și s-a milogit până a obținut un ex aequo. Colegul meu, scârbit, placase între timp, deci negocierea s-a făcut între cei cinci academicieni rămași.

Eu am aflat de toată tărășenia după ce am primit procesul verbal și am vrut să aflu cum s-a votat. De data aceasta însă a fost imposibil! Profitând de faptul că majoritatea membrilor secției a votat on-line sau prin corespondență, Răzvan Theodorescu a ordonat secretarului științific să nu comunice sub nicio formă numărul de voturi obținute de fiecare lucrare în parte. Asta da, democrație!

Joi, 24 septembrie, în Adunarea Generala convocată, vom vota noi membri ai Academiei Române. Doi dintre candidați nu sunt noi deloc, au mai fost votați o dată și respinși anul trecut: Vasile Pușcaș pentru titlul de membru corespondent la Secția de Științe Istorice și Arheologie și Virgil Tănase pentru cel de membru de onoare din străinătate la Secția de Literatură și Filologie. Eu nu-mi mai amintesc o astfel de situație. Nimeni nu a mai avut tupeul să vină să mai fie votat încă o dată de plen după ce a fost respins. Candidații aceștia însă sunt “aprig” doriți de secțiile pentru care candidează. Mă rog, ăsta e pretextul…

Eu abia aștept să văd cum vor asigura cvorumul necesar desfășurării Adunării Generale și mai ales cum vor asigura secretul votului, așa cum o cere statutul Academiei Române. Elveția a renunțat la votul electronic tocmai pentru că este imposibil să asiguri acest secret, iar SUA cere cetățenilor săi să semneze un formular prin care acceptă să renunțe la secretul votului atunci când îl transmit prin internet. Dar România este originală. Aici totul este posibl!  Ar putea face Academia Română vreo excepție? Iar cei doi candidați, dacă vor fi respinși și de data aceasta, va trebui să îi votăm până când se vor strecura ca o foaie de hârtie pe sub ușa “celui mai înalt for de consacrare culturală și științifică al ţării”?

Înaintăm bâjbâind prin ceața pandemiei și ne pierdem într-o lume fără contur. Votul nemaifiind secret, oamenii se tem să-și exprime cu adevărat opțiunea. Guvernul “liberal’ nu poate profita de asta la locale, el va miza pe 27 septembrie pe absenteism. Vor veni la vot numai tinerii “talibani” anti-PSD, crede el. Dar, la alegerile generale, va manevra cu ajutorul votului prin corespondență. Ca la Academie!

Și atunci vom putea “admira” crepusculul democrației