Demisie la vârful CNAS după o declarație șocantă. Dorința Vioricăi Dăncilă a devenit realitate
- Emanoil Ursache
- 21 iulie 2019, 19:20
Daniel Osmanovici nu mai este purtătorul de cuvânt al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Osmanovici și-a dat demisia după solicitarea făcută de premierul Viorica Dăncilă.
Daniel Osmanovici nu mai este purtătorul de cuvânt al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Osmanovici și-a dat demisia după solicitarea făcută de premierul Viorica Dăncilă.
Fostul prezentator TV a stârnit controverse după ce a declarat că „oamenii mor şi cu un sistem, şi fără un sistem”. Asta în contextul în care de mai bine de două săptămâni sistemul informatic al cardurilor de sănătate este blocat.
Consilierul superior în cadrul CNAS, Augustus Costache, a făcut anunțul: „A demisionat vineri. Atunci şi-a depus demisia la domnul preşedinte, la momentul acela nu ştiam dacă demisia fusese trimisă pe circuit mai departe, trebuie semnată de domnul preşedinte, aşa e procedura la orice instituţie şi orice serviciu”, informează libertatea.ro.
Premierul Viorica Dăncilă a cerut ministrului Sănătăţii Sorina Pintea, joi, demisia preşedintelui CNAS, Răzvan Teohari Vulcănescu, şi purtătorului de cuvânt al instituţiei, Daniel Osmanovici.
Scandalul a pornit după ce RFI România l-a întrebat pe purtătorul de cuvânt al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Daniel Osmanovici, ce se întâmplă cu oamenii care sunt grav bolnavi și poate chiar vor muri din cauza lipsei serviciilor medicale. „Oamenii mor și cu un sistem, și fără un sistem”, a fost răspunsul șocant al acestuia, care s-a scuzat dacă a fost mult prea cinic.