Cine spune că băutura nu e făcută pentru femei nu a întâlnit-o, încă, pe Claudia. Acest guru al alcoolului ar putea umili orice bețivan de renume. Dar măiestria ei nu stă în cantitate, ci în arta de a-și ține capul drept și ochii deschiși în sala de judecată, după ce a umilit o sticlă de votcă căreia un om obișnuit nu i-ar fi rezistat. Dar Claudia nu este un om obișnuit. Ea este judecător.

La urma urmei e de înțeles – cum să reziști în fața atâtor proști care te chinuie și te plictisesc cu problemele lor ? Doar n-o s-o ia pe urmele colegelor ei care își îneacă oboseala în mâncare și cafea, de nu le mai încape fundul între mânerele scaunelor.

Claudia era suplă, înaltă și frumoasă, chiar dacă se vedea nevoită să-și ascundă trupul în spatele unei robe profund inestetice. Iar rujul ăla roșu și mat care nu se lipea de nicio sticlă, îi scotea din minți pe bieții arestați. Le săreau cătușele și ochii din cap, când doamna judecător îi întreba de ultimul cuvânt. De-ar fi știut Claudia ce le trecea prin cap, în veci nu s-ar mai fi desprins de rujul ei roșu și mat.

Dar hai să scormonim puțin prin trecutul ei ca să-i înțelegem purtarea. În facultate câștigase toate concursurile de tipul cine pune primul paharul jos. Ușor pretențioasă, prefera doar băuturile transparente și foarte tari.

- Votca nu pătează și nu trădează! Asta era deviza ei.

Cine și-ar fi putut imagina că o ființă ingenuă cu ochi verzi și păr roșcat își umple paharul cu altceva decât cu apă plată? Poate părea ciudat, dar alcoolul o făcea mai frumoasă. Câți bărbați nu fuseseră vrăjiți de ea și câți nu profitaseră de un corp oferit pe tavă și fără nicio obligație ?

Își pierduse mama în copilărie, iar taică-su, medic legist, o cărase după el prin toate cărciumile. Până când a învățat singură drumul și putea merge fără însoțitor. La zece ani nu-i plăcea decât vinul roșu cu apă minerală și cu multă spumă- infuența paternă. După care și-a creat un stil propriu, pentru că, nu-i așa, copiii trebuie să își depășească părinții.

Se măritase în ultimul an de facultate și, după nici cinci luni de la nuntă, a rămas gravidă. Nu-și mai amintea cum se întâmplase, că doar lua contraceptive, dar câte nu greșește omul la beție.

În prima parte a sarcinii a băut cu moderație, până când a citit, pe nu știu ce site, că tutunul dăunează mai mult fătului decât alcoolul. Iar cum ea nu fuma deloc, a realizat că e o mamă bună și se poate întoarce la vechile obiceiuri.

- Copilul ăsta o să-ți ceară votca în biberon, râdea uneori bărbatu-său.

- Copiii, că sunt doi. Azi mi-a spus la ecografie. Am pus-o! Cu ce naiba îi creștem?

Știți și voi că Dumnezeu e mare și protector, mai ales cu bețivii și copiii. Așa că, drăguțul de el, a vegheat atent asupra Claudiei și a pruncilor ei, scăpându-i teferi după 40 de săptămâni de sarcină.

Când s-a văzut acasă cu doi copii pe cap a început să bea de fericire. Apoi de teamă, după care de oboseală și, în final, de stres și viață grea.

Când s-a reîntors în sala de judecată nu mai era frumoasă ca altădată. Arestații n-o mai priveau cu jind, iar avocații nu-i mai făceau plecăciuni adânci. Sarcina, copiii și alcoolul săpaseră adânc în trupul ei. Ochii i se adânceau în orbite pe zi ce trecea, de ziceai că te privește cu spatele. Părul ei frumos și roșu arăta veșnic neîngrijit, dând la iveală multe fire de păr alb și uleios. Avea 40 de ani, dar cu greu îi dădeai 50. Era veșnic mutată de la o secție la alta, iar singurii colegi care-și doreau să intre pe complet cu ea erau cei nou veniți, care nu o cunoșteau.

- Doamna președinte, ați omis să trimiteți adresa aceea la ANAF, i-a spus într-o zi un avocat. - Ce-am făcut? A sărit Claudia, trezită din reveria beției. - Păi asta spuneam, că n-ați făcut adresa aceea către ANAF. - De când tragi dumneata instanța la răspundere? I-a răspuns arțăgos. - Mă iertați doamna președinte, dar dumneavoastră ați dispus. - Așa, și? Fac ce vreau cu dispozițiile mele. Cine ești dumneata? - Sunt avocatul părții vătămate, doamna președinte, am delegația la dosar. - Nu parcă era arestată asta? E cea cu violul ? - Doamna președintă, partea pe care o apăr a fost victima unei delapidări, nu a unui viol. Viol ați avut în cauza dinaintea noastră. Claudia a închis coperțile dosarului să poată citi pe prima pagină obiectul cauzei – tâlhărie. Boșorogul ăsta avea dreptate, dar era prea arogant. În plus, o durea capul în ultimul hal. Stătuse până la cinci dimineața să joace poker cu niște vecini. Dracu știa că a doua zi avea ședință de judecată! Dacă mai comentează ceva dobitocul ăsta cu robă, îi trag o amendă de nu se vede...

- Doamna președinte, au venit și cei doi martori pe care ne-am obligat să îi aducem. - Domnule avocat, dar nu lăsați omul nici să respire. Acum îmi spuneți de adresă, acum vreți să vă audiez martorii. Hotărâțivă! - Doamna președinte, insist cu ambele solicitări.

Procurorul de ședință, sesizând dificultatea în care se afla Claudia, s-a ridicat și a început să vorbească :

- Doamna președinte, dacă apreciați că ar fi util, am putea amâna audierea celor doi martori pentru termenul următor. - Cine v-a dat cuvântul, domnule procuror? Azi toată lumea face ce vrea în ședința asta? Luați loc că nu amânăm nimic. Să vină martorii în față cu buletinele.

De pupitru s-au apropiat două femei care nu știau ce au de făcut.

- Buletinele la doamna grefier, ce ați rămas înțepenite acolo? Să rămână în sală doar asta cu coada împletită, cealaltă – afară.

În sală nimeni nu comenta. Oamenii își dădeau doar coate, afișând niște fețe descumpănite. Dacă și asta e justiție! S-a auzit un glas din mulțime.

- Cine vorbește acolo îl rog să poftească în față cu buletinul. Tu, cu șapca pe cap, vino la mine. - Eu? A întrebat tânărul. - Da, tu, ce faci pe mironosița? Adu buletinul să-ți luăm banii, că văd că ai chef de vorbă. - Dar n-am scos un cuvât. - Scoți prea multe acum. Domnule jandarm, legitimați-l că vreau să-l amendez cu 1.000 de lei. În ce cauză ești? Ești inculpat ? - Numărul 14. Da, sunt inculpat. - Eram sigură. Și de ce ai gura mare? Parcă ți-am ridicat controlul judiciar, nu? - N-am avut niciodată control. - Ei, lasă că o să ai când îți vine rândul. Să ne întoarcem la martor. Puneți mâna pe biblie și repetați după mine: Jur să spun adevărul și să nu ascund nimic din ceea ce știu. Așa să îmi ajute Dumnezeu. - Sunt musulmană, nu pot jura. - Nu poți jura? Cum ești musulmană că văd că te cheamă Maria? Bine. Lasă așa. Spune adevărul. Zi ce știi despre viol. - Nu știu nimic despre viol. - Cum nu știi? Dar de ce ești aici? Domnule avocat, de ce ați propus ca martor o persoană care nu cunoaște cauza? - Doamna președinte, v-am mai spus că obiectul acestui dosar este delapidarea, nu violul. Viol ați avut înaintea noastră. - Domnule avocat, faceți cumva mișto? Cum adică am avut viol înainte, unde vă credeți? Aici avem dosare, nu violuri. Văd că țineți morțiș să fiți amendat. Vă ascult doamnă, spuneți ce ați fost învățată. - Lucrez la firma părții vătămate de șapte ani și îl cunosc bine pe admnistratorul....

Și martora începe să povestească despre cum partea vătămată a fost furată de către fostul admnistrator al firmei, în care toată lumea avusese încredere. Femeia avea o voce caldă și plăcută și relata faptele fără să se oprească ori să-și caute cuvintele. În sală era o căldură ce te împingea, mișelește, spre somn, iar vorbele sunau precum un cântec de leagăm în urechile Claudiei.

Gândul îi zbura la partida de poker din noaptea precedentă – ce full de ași îi picase la ultima mână. Le luase toți banii la fraierii ăia. De-ar fi fost noaptea mai lungă, i-ar fi lăsat în fundul gol. Brusc și-a amintit de copii. Oare îi dusese cineva la școală? Plecase atât de chiaună, încât uitase complet de ei. Își simțea capul atât de greu, iar pleoapele atârnau ca o cortină de fier peste ochii tulburi. Lupta cu somnul și oboseala era aprigă.

- Doamna președinte, auzea ca prin vis cuvintele astea.

Frate, nici în somn nu scap de nebunia sălii. Asta înseamnă să fii un judecător cu vocație, ca mine. Să visezi și noaptea în pat procese.

- Doamna președinte!

Iar glasul ăsta ascuțit care o striga obsesiv. Ei drăcie, nu mai poate omul să se odihnească. A deschis timid ochii și nu știa ce să creadă. Vedea aievea multe capete și zeci de ochi care o priveau insistent și fără să clipească. Ce vis ciudat. Totul părea atât de real. O femeie vorbea într- un microfon, ceva despre o delapidare, cifre, bilanțuri economice. Suna ca un buletin de știri. Părcă trebuia să zică ceva despre viol, ce o tot dă înainte cu delapidarea? A, uite-l și pe avocatul ăla iritant cum râde ca prostu. Ce dobitoc.

- Domnule avocat, poate îmi comunicați și mie sursa veseliei, ca să râdem împreună. - Mă iertați, doamna președinte. ​- Ori vi se pare amuzant că miați adus aici un martor care bate câmpii. Știe ceva despre violul ăla sau nu știe?