Declin al statului de drept în Uniunea Europeană

Sursa foto: Arhiva EVZ

Statul de drept din Uniunea Europeană (UE), pentru că guvernele continuă să slăbească verificările legate de statul de drept și de democrație, a declarat o rețea lider în domeniul libertăților civice. Uniunea pentru Libertăți Civice pentru Europa („Libertăți”) cu sediul la Berlin observă că restricțiile privind dreptul la protest cresc brusc.

Raportul anual al organizației, formată din 37 de grupuri pentru drepturile omului din 19 țări, a remarcat că în democrațiile mai vechi, cu partide tradiționale la guvernare, cum este Franța, Germania și Belgia, provocările la adresa statului de drept rămân sporadice.

Cu toate acestea, partidele de extremă dreapta sunt la putere sau influențează puterea în țări precum Italia și Suedia.

În țări precum Slovacia, Slovenia și Polonia, statul de drept poate oscila rapid între redresare și declin.

Statul de drept decade în Uniunea Europeană

Cazul Ungariei, unde problemele de sistem legate de statul de drept rămân nerezolvate în ciuda unor modificări legislative, arată „cât de rău pot evolua lucrurile - în măsura în care acum servesc drept inspirație pentru oameni precum prim-ministrul slovac Robert Fico”.

Organizația afirmă că UE trebuie să acționeze mai rapid împotriva abaterilor clare de la statul de drept. „Concluzia este că atât Comisia, cât și întreaga UE, au la dispoziție un instrument foarte puternic, dar sunt reticente în a-l folosi rapid. Suntem îngrijorați de lipsa unei analize serioase a ceea ce se întâmplă de fapt în unele locuri”, a arătat organizația, citată de The Guardian.

Măsuri precum proceduri pentru nerespectare sau înghețare condiționată a fondurilor de la UE pot și ar trebui puse în aplicare. În Franța, modificările la pensii au fost „adoptate într-un proces legislativ clar și nedemocratic”, după ce guvernul a folosit puteri constituționale speciale, în timp ce jurnaliștii din Germania sunt urmăriți penal dacă publică hotărâri judecătorești care nu sunt disponibile publicului larg.

Libertate de exprimare restrânsă

În Slovacia, premierul populist Robert Fico „a distrus sistematic structurile democratice”. Raportul subliniază că Belgia, Bulgaria, Cehia, Estonia, Germania, Ungaria și Suedia au impus interdicții asupra protestelor, adesea din cauza conflictului Israel-Gaza, restrângând libertatea de exprimare, în special în ceea ce privește mesajele sau simbolurile pro-palestiniene.

Protestatarii împotriva schimbărilor climatice au fost, de asemenea, restricționați de autorități, în special în țările vest-europene, cum ar fi Belgia, Germania, Italia și Suedia, arestările și urmăririle penale pentru proteste nonviolente fiind comune și tot mai numeroase.

În capitolul despre libertatea presei, raportul arată că și concentrarea proprietății mass-media este un motiv de îngrijorare în multe state membre.

Acest lucru este valabil și pentru atacurilor verbale și fizice împotriva jurnaliştilor înregistrate în 2023 în 10 state membre ale UE, inclusiv Franța, Germania și Suedia.

sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA / mediapool.bg