Congresul SUA a adoptat o lege care ordonă serviciilor de informaţii americane să-şi declasifice informaţiile privind originea pandemiei. Autoritățile vor să dovedească că nu este vorba de nicio armă biologică sau de manipulare genetică.
Congresul SUA a adoptat o lege care ordonă serviciilor de informaţii americane să-şi declasifice informaţiile privind originea pandemiei. Oficialii Camerei Reprezentanţilor au votat acest text în unanimitate. Urmează ca preşedintele democrat Joe Biden să promulge legea.
Directoarea pentru Informaţii Naţionale, Avril Haines, va putea să declasifice „orice informaţii despre potenţiale legături dintre Institutul de Virologie din Wuhan şi originea coronavirusului” în 90 de zile. COVID-19 a ucis cel puţin şapte milioane de oameni, iar comunităţile ştiinţifice şi de informaţii au încercat să afle de unde a pornit pandemia.
Audiată în această săptămână în Congres, Avril Haines a declarat că nu se pune vorba de „nicio armă biologică, nici de o manipulare genetică.” Comunitatea de informaţii a găsit două ipoteze, „scurgeri din laborator” și expunerea „la un animal contaminat”, a menţionat Avril Haines, potrivit Agerpress.
Cum s-a răspândit virusul COVID-19
Pandemia de coronavirus era cât pe ce să nu se petreacă, arată datele unui nou studiu. Cercetătorii au declarat că virusul s-a declanșat din cauza condițiilor din piața alimentară Huanan din Wuhan. Ei au mai spus că piața nu e locul unde s-a produs prima infecție, ci locul unde infectările s-au amplificat.
„Ceea ce s-a întâmplat aici - virusul a infectat un număr mic de oameni în octombrie, noiembrie și decembrie 2019, până când a ajuns în piața alimentară din Wuhan”, a explicat Worobey.
„A fost furtuna perfectă - acum știm că virusul a avut nevoie de o breșă sau două pentru a se răspândi în felul acesta”, a declarat Michael Worobey, profesor de biologie evolutivă la Universitatea din Arizona, care a participat la studiu. „Dacă lucrurile ar fi fost cu foarte puțin diferite, dacă persoana care a dus virusul în piața din Wuhan ar fi decis să nu meargă în ziua aceea sau dacă ar fi fost prea bolnavă pentru a ieși din casă, probabil că răspândirea nu ar fi avut loc. Poate nici n-am fi știut vreodată despre asta”, a mai spus el.