Protest la Complexul Energetic Oltenia. Declarațiile unui deputat PNL au băgat 600 de mineri în grevă. Oamenii cer reducerea vârstei de pensionare
- Mihnea Talau
- 18 mai 2021, 09:38
În urma declarațiilor unui deputat liberal, 600 de mineri de la Complexul Energetic Oltenia au intrat în grevă, din noaptea de luni spre marţi. Aceștia s-au arătat deranjați de declarațiile lui Dan Vâlceanu (PNL) care a afirmat că nu face legi pentru 30 oameni.
Salariaţii sunt nemulţumiţi că guvernanţii nu vor să le reducă vârsta de pensionare.
Minerii sunt deranjați de declarațiile făcute de deputatul liberal Dan Vâlceanu care a declarat că nu face legi pentru 30 oameni, referindu-se la legea de reducere a vârstei de pensionare pentru angajatii din minerit.
„Cerem să se reducă vârsta de pensionare la 53 de ani”
„Noi facem exploatare de suprafaţă cu excavatoare gigant. Minerii au intrat de azi noapte de la schimbul trei în grevă, din cauza declaraţiilor unui lider PNL, Dan Vâlceanu. Este vorba de un proiect de lege iniţiat chiar de PNL, privind pentru reducerea vârstei de pensionare.
Oamenii sunt supărați pe declaraţiile domnului Vâlceanu care spune că el nu face legi pentru 30 de mineri. Noi pichetăm din 8 februarie la prefectura Gorj. Cerem reducerea vârstei de pensionare, iar acest om politic pur și simplu ne sfidează.
Am fost și la Guvern, am făcut greva foamei, pentru acest proiect de lege prin care cerem să se reducă vârsta de pensionare la 53 de ani.
Ne mor foarte mulți mineri, mulți mineri nici nu ajung să ia pensii din cauza bolilor specifice de aici, sunt bolnavi de inimă, de plămâni, nu mai vrem să lucrăm în aceste condiții pe salarii de mizerie", a spus Dumitru Bunoaică, lider de sindicat, marţi, în direct la Antena 3.
Proteste încă de la începutul anului
În luna februarie, mai mulți mineri din Valea Jiului s-au blocat în subteran nemulțumiți de restanțele salariale. În ultima perioadă există tot mai multe nemulțumiri în rândul minerilor, indiferent dacă sunt din Valea Jiului sau Oltenia.
La sfârșitul lunii martie, peste 100 de mineri au protestat luni dimineață la Târgu Jiu, în fața sediul Complexului Energetic Oltenia. Minerii se tem că de acum Complexul Energetic Oltenia ar putea intra în faliment. Compania are nevoie urgentă de aproape 250 de milioane de euro pentru a cumpără certificate de carbon, fără de care termocentralele de la Turceni și Rovinari nu pot funcționa.