Declarație de senzație oferită de noul antrenor al unei echipe din Liga I. „Chiar nu am înţeles la un moment dat ce caut eu aici”
- Andrei Călin
- 25 martie 2019, 00:10
Dan Petrescu, antrenorul echipei CFR Cluj, a declarat că a fost surprins de insistența cu care a fost dorit în Gruia, în condițiile în care „feroviarii” jucau foarte bine și cu Alin Minteuan.
Revenit la CFR Cluj, Dan Petrescu a afirmat că s-a întrebat și el la un moment dat de ce este dorit în Gruia. În condițiile în care predecesorul său, Alin Minteuan, bifase cinci victorii din cinci meciuri pe banca ardelenilor, care sunt liderii Ligii I.
„N-o să-mi fie uşor în acest moment să gestionez acest lucru, dar presiunea toată 100% va fi pe mine acum, pentru că am venit într-un moment în care echipa e pe locul 1, are 4 puncte şi 5 puncte faţă de locurile 2 şi 3. Şi chiar nu am înţeles la un moment dat ce caut eu aici, pentru că echipa era... Au fost atâtea insistenţe din partea conducătorilor că mi-a fost foarte greu să refuz şi faptul că aş putea să joc în cupele europene din nou m-a motivat foarte mult”, a spus Petrescu.