DECIZII IMPORTANTE în PNL. Ce AU STABILIT liberalii în legătură cu alegerile interne
- Ana Petrescu
- 13 februarie 2017, 15:38
Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a anunțat că, în BPN de luni al formațiunii, liberalii au căzut de acord ca viitorul șef al partidului să fie ales de către toți membrii.
"Cred că ar fi un exerciţiu foarte bun şi frumos, democratic, cred că ar fi un moment în care reprezentativitatea preşedintelui PNL ar putea fi maximă", a spus Turcan.
Ea a precizat că alegerile interne din PNL ar trebui să se finalizeze cel târziu până la jumătatea lunii iunie.
"A mai fost un subiect care ţine de alegerile interne din PNL şi care a fost rezolvat cu o mare majoritate a celor prezenţi şi anume ca alegerile interne să se finalizeze cel mai târziu până la jumătatea lunii iunie, să existe două comisii de pregătire a acestei Convenţii interne, astfel încât PNL să poată să aducă, după această Convenţie, la decizie oameni politici buni, integri, implicaţi şi dornici să reconstruiască PNL, să retransforme PNL în partenerul pe care îl aşteaptă foarte multă lume. Inclusiv printre cei care manifestă în stradă sunt oameni care au simpatizat PNL, care nu s-au simţit reprezentaţi într-un anumit moment de PNL", a afirmat Turcan.
În BPN al PNL, liberalii au hotărât componența comisiei de organizare a alegerilor PNL va fi condusă de Daniela Câmpean şi va fi compusă din Lucian Bode, Cezar Preda, Ioan Bălan (din partea fostului PDL), Florin Alexe, Cristian Chirteş, Claudia Benchescu, Cristian Olteanu, Nicoleta Pauliuc (din partea fostului PNL).
Cătălin Boboc va conduce comisia de modificare a Statutului PNL şi va fi formată din Victor Paul-Dobre, Mihai Voicu, Răzvan Prişcă (din partea fostului PNL), Daniel Buda, Cristina Trăilă, Costică Canacheu, Mircea Toader, Cristian Buican.
Tot în BPN al PNL de luni, și-a anunțat candidatura la șefia partidului și fostul parlamentar Ludovic Orban. El a spus că îşi doreşte ca formaţiunea din care face parte din 1990 să ajungă forţa politică dominantă în România, PNL să aibă un parteneriat ”onest” şi ”transparent” cu preşedintele Iohannis, iar alegerea liderului formaţiunii să fie făcută de către toţi membrii.